Antena 3 CNN Externe Cercetător britanic: "Nu dau prea multe speranţe pentru viitorul planetei noastre. Perspectivele pentru generaţiile care vin sunt sumbre"

Cercetător britanic: "Nu dau prea multe speranţe pentru viitorul planetei noastre. Perspectivele pentru generaţiile care vin sunt sumbre"

Umanitatea a epuizat aproape toate resursele naturale ale Pământului, iar setea de dezvoltare economică ne va conduce spre dezastru, atenţionează Jane Goodall, câştigătoarea Premiului Templeton.

Cercetător britanic: "Nu dau prea multe speranţe pentru viitorul planetei noastre. Perspectivele pentru generaţiile care vin sunt sumbre"
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    10 Iul 2021   •   16:19

Britanica, antropolog cunoscut la nivel mondial, spune că omenirea va fi distrusă nu foarte târziu, dacă nu se vor lua nişte măsuri care să schimbe modul în care funcţionează sistemele noastre, mai ale în ce priveşte alimentaţia şi dezvoltarea economică, potrivit indiatimes.com.

Jane Goodall spune, la cei 87 de ani, că pandemia COVID-19 şi criza climatică pe care o resimţim sunt rezultatul supraexploatării lumii.

Cercetător britanic: "Dacă acesta nu e un apel de trezire, atunci nu dau prea multe speranţe pentru viitorul planetei noastre"

De asemenea, mai spune câştigătoarea Premiului Templeton, trecerea virusului SARS CoV-2 de la animale la oameni şi intervenţia umană sunt "cu siguranţă de vină". 

"Dacă acesta nu este un apel de trezire, atunci eu nu dau prea multe speranţe pentru viitorul planetei noastre", precizează Jane Goodall.

"Am creat condiţiile care facilitează agentul patogen să treacă de la animale la om, în acele pieţe din Asia. A fost acelaşi lucru cu cimpanzeii din Africa Centrală, cu virusul HIV şi MERS, care a provenit de la cămilele din Arabia Saudită", a spus Goodall.

În context, ea a vorbit şi de distrugerea pădurilor şi a habitatelor animalelor.

Goodall: "Avem această idee nebună că poate exista o dezvoltare economică nelimitată pe o planetă cu resurse naturale finite. Asta nu merge"

"Acum problema este să găsim modalitatea de a folosi resursele naturale, care sunt finite în multe locuri, unde natura nu le poate reface rapid. 

Şi avem această idee nebună că poate exista o dezvoltare economică nelimitată pe o planetă cu resurse naturale finite. Asta nu merge. Perspecticvele pentru generaţiile viitoare sunt sumbre", a concluzionat reputatul om de ştiinţă.

Cercetătoarea a fost vocală şi cu privire la condiţiile în care oamenii pun în pericol planeta şi resursele, în dorinţa de dezvoltare economică.
 

×
Subiecte în articol: Jane Goodall
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close