Antena 3 CNN Externe Apelurile disperate ale supravieţuitorilor masacrului de la Aurora, difuzate în faţa justiţiei

Apelurile disperate ale supravieţuitorilor masacrului de la Aurora, difuzate în faţa justiţiei

Apelurile disperate ale supravieţuitorilor masacrului de la Aurora, difuzate în faţa justiţiei
Sursa foto: Foto captura YouTube
10 Ian 2013   •   08:36

Apelurile disperate la serviciile de urgenţă ale unor martori ai masacrului de la Aurora (Colorado), comis în iulie, au fost difuzate marţi în faţa justiţiei, în cea de-a doua zi a audierilor preliminare, scrie Mediafax.

În primul dintre cele 41 de apeluri formate în timpul masacrului din cinematograf, care s-a soldat cu 12 persoane ucise, 30 de detunături se auzeau foarte clar, împiedicându-l pe ofiţerul de serviciu să înţeleagă ce i se spunea la celălalt capăt al firului.

Într-un apel telefonic, survenit la şase minute după primul, înregistrat la ora locală 00.38 (07.38, ora României), adolescenta Kaylin Bailey, în vârstă de 14 ani, explică ofiţerului de serviciu că cei doi verişori ai săi au fost împuşcaţi şi unul dintre ei pare să nu mai respire.

"Îi trebuie un mesaj cardiac verişorului vostru care nu mai respiră", declară operatorul. "Nu pot să vă aud", răspunde tânăra.

Mesajele au fost difuzate în cea de-a doua zi a unei serii de audieri preliminare în urma căreia se va stabili dacă James Holmes, presupusul autor al atacului armat, poate fi judecat pentru actele sale.

Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a pătruns la 20 iulie 2012 într-un cinematograf din Aurora, periferia Denverului, şi a deschis focul asupra publicului în timpul unei proiecţii de noapte a filmului "Batman - The Dark Knight rises", ucigând 12 persoane şi rănind altele 70.

Masacrul de la Aurora a reînviat eterna dezbatere privind reglementarea şi controlul armelor în Statele Unite.





×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close