Antena 3 CNN Externe Arabia Saudită a dispus 30.000 de militari la graniţa cu Irakul

Arabia Saudită a dispus 30.000 de militari la graniţa cu Irakul

Arabia Saudită a dispus 30.000 de militari la graniţa cu Irakul
03 Iul 2014   •   16:02

Arabia Saudită a trimis 30.000 de soldaţi la graniţa cu Irakul, după ce trupele militare ale Bagdadului s-au retras din acest regiune, transmite al-Arabiya.

Autorităţile de la Riad susţin că manevra este una strict defensivă şi este menită să asigure securitatea frontierei comune cu Irakul, lungă de 800 de km.

Regele Abdullah a ordonat armatei să aloce toate măsurile şi mijloacele necesare pentru apărarea teritoriului saudit împotriva unor ameninţări teroriste, transmite şi agenţia de ştiri SPA.

Canalul de televiziune citat susţine că are imagini cu 2500 de militari irakieni, care şi-au părăsit posturile de la frontieră şi s-au refugiat la Karbala, un oraş din mijlocul deşertului.
Un ofiţer superior spune că ordinul de retragere a fost primit fără nicio justificare şi executat ca atare.

Autenticitatea imaginilor nu a fost confirmată, iar guvernul irakian neagă aceste informaţii.
"Sunt informaţii false manipulatoare, menite să afecteze moralul poporului nostru şi al bravilor noştri militari", declară purtătorul de cuvânt al armatei irakiene, locotenent-general Qassim Atta.

×
Subiecte în articol: Arabia Saudita
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close