Antena 3 CNN Externe Noi arestări în Franța după atacul de la Nisa

Noi arestări în Franța după atacul de la Nisa

Noi arestări în Franța după atacul de la Nisa
de S.T.    |    26 Iul 2016   •   11:52

Încă două persoane au fost arestate, care aveau legătură cu atacatorul care a ucis 84 de oameni în Nisa, pe Riviera Franceză, la 14 iulie, a declarat marți o sursă apropiată investigației, citată de Reuters.

Sursa citată a menționat că ultimele două arestări au avut loc luni la Nisa, fără să ofere alte detalii.

Procurorul Parisului, Francois Molins, a anunțat săptămâna trecută că autorul atacului comis de Ziua Națională a Franței, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, plănuia atacul de luni de zile. Cinci presupuși suspecți aflați deja în custodie au fost puși sub investigație. Niciunul dintre ei nu era cunoscut serviciilor de informații.

Potrivit EFE, doi dintre cei cinci sunt franco-tunisieni, Ramzy A (21 de ani) și Mohamed Oualid G. (40 de ani), doi sunt albanezi, Artan H. (38 de ani) și Ankeneja Z. (42 de ani), și unul este tunisian, Choukri C. (37 de ani).

Stat Islamic a revendicat atacul din Nisa, numindu-l pe Bouhlel unul dintre soldații săi, dar autoritățile au declarat că încă nu au găsit dovezi care să ateste faptul că bărbatul de 31 de ani, împușcat mortal de către poliție, avea legături cu gruparea teroristă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: atentat nisa atac atentat terorist arestari
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close