Antena 3 CNN Externe Argentina: Cel puţin 56 de oameni au murit în inundaţiile din La Plata şi Buenos Aires

Argentina: Cel puţin 56 de oameni au murit în inundaţiile din La Plata şi Buenos Aires

Argentina: Cel puţin 56 de oameni au murit în inundaţiile din La Plata şi Buenos Aires
de M.T.    |    04 Apr 2013   •   10:16

Cel puţin 48 depersoane au murit în oraşul argentinian La Plata, aflat la aproximativ 60 de kilometri de capitala Buenos Aires, în urma unor inundaţii produse în noaptea de marţi spre miercuri, nivelul apei atingând în unele locuri joase şi până la doi metri, relatează AFP, citată de Mediafax.

De asemenea, ploi diluviene au provocat moartea a cel puţin opt persoane la Buenos Aires.

„Unii oameni au încercat să se refugieze pe acoperişuri şi în copaci, dar unii nu au reuşit", a precizat guvernatorul provincial Daniel Scioli.

După ce nivelul apei a început să scadă, au început să apară şi cadavrele, a mai spus Scioli, în cadrul unei conferinţe de presă, oficialul adăugând că bilanţul victimelor ar putea să crească în orele următoare.

Oraşul La Plata, care are aproximativ 900.000 de locuitori, a rămas şi făă electricitate, iar 2.500 de persoane au fost nevoite să-şi abandoneze locuinţele, invadate de apă, fiind găzduite în aproximativ 20 de centre temporare de cazare.

Potrivit serviciilor meteorologice, volumul precipitaţiilor a atins marţi seara 400 de milimetri în decurs de două ore, un record pentru La Plata. Apa s-a acumulat în părţi joase ale oraşului, situat la aproximativ zece kilometri de Rio de la Plata, într-o regiune mlăştinoasă.

Toate şcolile şi serviciile publice din La Plata, un important centru universitar, au fost închise.

„Ceea ce se întâmplă în La Plata nu s-a mai văzut niciodată. Jumătate din oraş nu are curent electric. Există oameni pe acoperişuri, în copaci, aşteptând să putem să mergem să îi căutăm”, a declarat Sergio Berni, un adjunct al ministrului argentinian pentru Securitate.

La Buenos Aires, aproximativ 350.000 de persoane au fost afectate de inundaţiile care au avut loc în noaptea de marţi spre miercuri. Un agent de la metrou a murit electrocutat, într-o staţie, în cursul unei operaţiuni de pompare. Unele locuinţe precare au fost deosebit de afectate, iar furtuna a cauzat totodată o serie de pene de curent, a doborât arbori şi întrerupt mai multe servicii de transport în comun.

Miercuri, viaţa a revenit la o situaţie apropiată de normal, dar primarul din Buenos Aires Mauricio Macri i-a avertizat pe locuitorii oraşului că ar putea avea loc noi inundaţii. „Aceste ploi violente care se repetă sunt cauzate de încălzirea globală", a apreciat el.

În opinia arhitectului Roberto Livingston, inundaţiile de la Bienos Aires şi La Plata au origini similare. Cele două oraşe au fost construite în mod „iresponsabil", fără să se ţină cont de hidrografia zonei, subliniază acesta.

„Omul construieşte şi crede că domină natura. Unii oameni trăiesc pe cursuri de apă, fără să ştie acest lucru. Nu există suficiente parcuri pentru a absorbi apa, iar sistemul de evacuare a apei pluviale nu se află în stare bună", a declarat Livingston.



×
Subiecte în articol: Argentina inundatii victime
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close