
FBI investighează ceea ce oficialii numesc un atac antisemit în Boulder, Colorado, în timpul unei adunări săptămânale a membrilor comunităţii evreieşti. Şase persoane au fost rănite, potrivit poliţiei din Boulder. Suspectul, Mohamed Sabry Soliman, a folosit un aruncător de flăcări improvizat şi a aruncat un dispozitiv incendiar în mulţime, strigând „Palestina liberă!”, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, Mark Michalek, agent special al FBI din Denver, relatează CNN.
"Avem cunoştinţă despre un atac terorist ţintit la Boulder, în Colorado, şi desfăşurăm o anchetă amănunţită în legătură cu asta. Agenţii noştri şi forţele de ordine locale sunt deja la faţa locului şi vom comunica pe măsură ce devin disponibile noi informaţii", a scris şeful FBI, Kash Patel, pe reţeaua socială X.
Incidentul a avut loc în timpul evenimentului Boulder Run for Their Lives – o adunare săptămânală a membrilor comunităţii evreieşti menită să sprijine ostaticii luaţi în timpul atacurilor din 7 octombrie 2023 din Israel, potrivit Anti-Defamation League.
Şase victime, cu vârste cuprinse între 67 şi 88 de ani, au fost rănite în atacul de duminică, potrivit FBI. Una dintre victime a fost „rănită foarte grav”, potrivit şefului poliţiei din Boulder, Stephen Redfearn.
Patru victime au fost transportate la Spitalul Comunitar din Boulder. Două victime au fost transportate cu elicopterul în zona metropolitană Denver, a spus şeful poliţiei. Toate cele şase victime sunt încă în tratament.
Guvernatorul Jared Polis a condamnat atacul din Boulder ca pe un „act terorist odios” și a promis că va proteja toți locuitorii din Colorado, inclusiv comunitatea evreiască, despre care a spus că se simte „în mod special amenințată și vizată”. Guvernatorul a prezentat măsurile luate de statul Colorado pentru a proteja comunitățile, inclusiv instalarea de camere video și acordarea de granturi în valoare de 1,5 milioane de dolari pentru securizarea unor locații specifice, cum ar fi sinagogi, biserici și moschei.
Jonathan Greenblatt, directorul național și director general al Ligii Anti-Defăimare, a făcut apel public să „înceteze să mai scuze retorica antisemită”. Greenblatt a menționat că incidentele nu sunt izolate la Statele Unite, spunând că există o „campanie globală de intimidare și teroare îndreptată deliberat împotriva poporului evreu”.
Ce se știe despre suspect
Soliman, în vârstă de 45 de ani, a acţionat singur şi nu face parte dintr-un grup sau reţea mai mare, a declarat Michalek.
Adjunctul şefului de cabinet al Casei Albe, Stephen Miller, a declarat că suspectul în atacul de duminică „a depăşit ilegal” durata de şedere permisă de viza turistică.
„I s-a acordat o viză turistică de către administraţia Biden, iar apoi a depăşit ilegal durata de şedere permisă de această viză”, a scris Miller într-o postare pe X. „Ca răspuns, administraţia Biden i-a acordat un permis de muncă.”
Miller l-a caracterizat pe suspect, Mohamed Sabry Soliman, în vârstă de 45 de ani, drept „străin ilegal”.
Soliman va fi pus sub acuzare în zilele următoare, potrivit procurorului districtual din Boulder, Michael Dougherty. Se aşteaptă acuzaţii penale federale în acest caz, potrivit unei surse CNN familiarizată cu ancheta. Nu este clar dacă Soliman are un avocat în acest moment.
Autoritățile care anchetează atacul vor evalua orice posibile probleme de sănătate mintală ale presupusului atacator, a declarat o sursă apropiată anchetei pentru CNN. Această evaluare include identificarea prezenței sale online și intervievarea persoanelor cu care ar fi putut interacționa, a declarat sursa.
Deși oficiali ai FBI au considerat incidentul un act de terorism, autoritățile investighează pentru a stabili dacă suspectul, Mohamed Sabry Soliman, ar fi putut suferi de probleme de sănătate mintală, a declarat sursa. „Era fără cămașă, țipa, a folosit dispozitive (explozive) rudimentare și a rămas în zonă până a fost arestat”, a declarat sursa.