Antena 3 CNN Externe Atac armat în Copenhaga. Mai mulţi morţi şi răniţi. Autorul atacului a fost arestat

Atac armat în Copenhaga. Mai mulţi morţi şi răniţi. Autorul atacului a fost arestat

Mai multe persoane au fost împuşcate duminică într-un centru comercial din Copenhaga, capitala Danemarcei.

Collage Maker-03-Jul-2022-08.26-PM
de Claudia Teodorescu    |    03 Iul 2022   •   22:14

Update 22:14 Numeroase persoane au fost ucise sau rănite în urma atacului armat din Copenhaga, iar autorităţile au arestat un suspect şi continuă operaţiunile în mai multe zone pentru capturarea eventualilor complici.

"Atacul s-a soldat cu moartea unor persoane şi rănirea altora", a declarat şeful Poliţiei din Copenhaga, Søren Thomassen, într-o conferinţă de presă. El nu a oferit un bilanţ exact al victimelor.

"Individul arestat este un danez în vârstă de 22 de ani", a precizat oficialul danez, citat de postul TV2.

Şeful Poliţiei a precizat că deocamdată nu se cunoaşte motivul atacului. Poliţia este în stare de alertă şi verifică mai multe locaţii din Copenhaga pentru arestarea eventualilor complici. "În acest moment, nu cunoaştem motivul atacului. Prezenţa agenţilor este masivă în tot oraşul Copenhaga", a subliniat şeful Poliţiei, precizând că nu este exclusă ipoteza unui act terorist.

"Poliţia se consultă cu serviciile de informaţii. Până nu vom şti sigur că nu au existat complici, vom continua operaţiunile de căutare şi chiar le vom intensifica", a dat asigurări şeful Poliţiei.

Spitalul Universitar din Copenhaga a confirmat primirea a trei persoane care prezintă plăgi produse prin împuşcare. Una dintre persoanele rănite este în stare critică.

Primăria din Copenhaga a activat o celulă de criză pentru a aplica urgent măsuri de securitate în oraş.

Update 21:30 Cel puţin trei persoane sunt spitalizate, una fiind în stare critică, în urma atacului armat comis în centrul oraşului Copenhaga, afirmă surse medicale citate de presa daneză.

Spitalul Universitar din Copenhaga a confirmat primirea a trei persoane care prezintă plăgi produse prin împuşcare.

Cel puţin o persoană este în stare critică, au declarat surse citate de postul danez TV2.

Unităţi ale forţelor speciale de poliţie continuă să percheziţioneze centrul comercial în care a avut loc atacul armat.

Update 20:51 Presupusul autor al atacului armat din Copenhaga a fost imobilizat şi arestat, au anunţat duminică seară autorităţile daneze, îndemnând cetăţenii să evite zona în care a avut loc incidentul.

"O persoană a fost arestată în legătură cu atacul comis în centrul comercial. Am mobilizat mulţi agenţi de poliţie în zona atacului şi urmărim atent situaţia", a comunicat Poliţia din Danemarca, prin Twitter.

Mai multe persoane au fost ucise sau rănite după ce un individ a deschis focul în Centrul comercial Field's, situat în zona Amager din Copenhaga.

Autorităţile încearcă să afle motivul atacului armat.

ştirea iniţială

Poliția daneză a trimis duminică ofițeri la un centru comercial din Copenhaga, după ce a primit informații despre un schimb de focuri, a anunțat instituția într-un mesaj postat pe Twitter și citat de Reuters.

Potrivit forţelor de orfine, mai multe persoane au fost lovite de focuri de armă într-un centru comercial din Copenhaga, duminică.

Persoanele aflate în interiorul mall-ului au fost sfătuite să rămână pe loc și să aștepte ajutorul poliției.

Din primele informații ale presei locale, un individ a deschis focul și ar fi făcut mai multe victime. Nu se știe deocamdată dacă ar fi vorba despre morți, însă poliția a înconjurat zona.

A fost mobilizate trupe de intervenție în în perimetrul centrului comercial. Este vorba despre o zonă în care se fac cumpărături, dar se țin și concerte, chiar azi fiind programat unul. Cântărețul britanic Harry Styles urma să cânte mai târziu, în cursul serii, într-un spațiu situat la mai puțin de un kilometru și jumătate de mall.

Imagini surprinse acolo arată cum oamenii sunt îndrumați din hol să fugă la etaj pentru a se adăpostit.

Au fost mobilizate și mai multe ambulanțe la fața locului iar răniții au fost duși la spital.Nu se știe deocamdată, cine ar fi lansat acest atac.

×
Subiecte în articol: Copenhaga
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close