Antena 3 CNN Externe Atac într-o școală din Franța. Un profesor a fost ucis de un bărbat care a strigat "Allahu Akbar"

Atac într-o școală din Franța. Un profesor a fost ucis de un bărbat care a strigat "Allahu Akbar"

Un atac letal a avut loc vineri în orașul francez Arras.

de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Oct 2023   •   13:56

Un profesor a fost ucis și două persoane au fost rănite de un individ înarmat cu un cuțit, în cursul dimineții, la Liceul Gambetta.

Agresorul ar fi strigat în timpul atacului "Allahu Akbar" ("Dumnezeu e mare", strigăt devenit comun teroriștilor islamiști, n.r.).

El a fost arestat, conform presei franceze.

Informația a fost confirmată ulterior pe Twitter de ministrul de interne Gerald Darmanin.

Ar fi vorba de un individ de circa 20 de ani, din Cecenia, care era monitorizat de poliție, precizează Antena 3 CNN.

Canalul francez BFMTV a relatat că fratele atacatorului a fost, de asemenea, arestat.

Autoritățile le-au cerut localnicilor să evite zona.

"Pentru a facilita activitatea poliției și din respect pentru victime, vă rugăm să nu transmiteți informații, imagini sau videoclipuri false", se spune într-un comunicat al forțelor de ordine.

Toate școlile din oraș au fost închise.

Președintele francez Emmanuel Macron va vizita orașul Arras, în urma atacului.

Deputații Adunării Naționale franceze au decis să își suspende lucrările în semn de solidaritate cu victimele atacului.

×
Subiecte în articol: Allahu Akbar Arras şcoală profesor atac cutit
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close