Antena 3 CNN Externe Atentat cu grenadă asupra convoiului preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad

Atentat cu grenadă asupra convoiului preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad

Atentat cu grenadă asupra convoiului preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad
04 Aug 2010   •   12:05

Convoiul preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad a fost atacat cu o grenadă, miercuri, în vestul Iranului. Potrivit primelor informaţii transmise de Reuters, mai multe persoane ar fi fost rănite. Preşedintele iranian a scăpat, însă, nevătămat.

Potrivit televiziunii Al Arabiya, bomba ar fi lovit o maşină ce transporta jurnalişti şi membri ai staff-ului prezidenţial.

Incidentul s-a produs în oraşul Hamadan. Convoiul preşedintelui se întrepta de la aeroport spre un stadion, unde urma să susţină un discurs. Şeful statului a ţinut discursul planificat, fără să precizeze nimic despre atentat.

Potrivit AFP, care citează site-ul conservator Khabaronline.ir, o persoană suspectată că ar fi responsabilă de producerea atacului a fost deja arestată. Acelaşi site precizează că atacul a avut loc la circa 100 de metri de maşina preşedintelui.

Mahmoud Ahmadinejad avertiza, marţi, că "zioniştii" (n.r. - termen folosit în Iran pentru referirile la Israel) plănuiesc să îl ucidă.

Administraţia prezidenţială a Iranului a confirmat iniţial atacul care l-a vizat pe Ahmadinejad. Ulterior, însă, incidentul a fost infirmat, preşedinţia precizând că explozia a provenit de la "nişte artificii".

Diverse publicaţii şi televiziuni, printre care Skynews, CNN, sau BBC vorbesc despre producerea unui atentat asupra preşedintelui iranian.

Citeşte şi "Ahmadinejad - viaţa unui lider temut de întreaga lume"

Fidel Castro a ieşit recent la rampă cu o declaraţie dură, după o lungă perioadă în care nu a oferit declaraţii publice. El a anunţat acum că este convins că SUA şi aliatul lor israelian intenţionează să atace Iranul în curând.

În paralel, România protejează Statele Unite ale Americii în cazul unor atacuri, desigur, protejându-se şi pe ea, şi permite Israelului să îşi perfecţioneze tehnica de război. Având în vedere ultimele evenimente, printre care prăbuşirea unui elicopter israelian în Munţii Bucegi în timpul unui zbor de antrenament, se ridică întrebarea dacă România ar putea avea o implicare importantă în acest potenţial conflict.

Află mai multe despre posibila implicare a României în conflict

La începutul acestei luni, oficialii iranieni au declarat că, în cazul unui atac, SUA ar suferi o înfrângere. Declaraţia iranienilor venea după ce şeful Statului Major Interarme din SUA a afirmat că există un plan de atacare a Iranului.

Iranul este suspectat că încearcă să se doteze cu arme atomice sub paravanul unui program nuclear civil.

Antena3.ro

 

×
Subiecte în articol: atac atentat convoi grenada
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close