Antena 3 CNN Externe Atentat la o școală din Pakistan. O fetiță de nouă ani a murit

Atentat la o școală din Pakistan. O fetiță de nouă ani a murit

Atentat la o școală din Pakistan. O fetiță de nouă ani a murit
12 Dec 2016   •   13:34

O fetiţă de nouă ani a fost ucisă şi alţi trei copii au fost răniţi luni în explozia unei bombe amplasată în apropierea de poarta şcolii lor, în nord-vestul Pakistanului, au anunţat autorităţile, potrivit France Presse. 

Explozia s-a produs la o şcoală dintr-un sat din zona tribală Waziristanul de Nord, regiune strategică la graniţa cu Afganistanul, unde armata pakistaneză luptă cu talibanii din iunie 2014. 

"O fetiţă de nouă ani a fost ucisă, iar alţi trei copii cu vârste cuprinse între opt şi zece ani au fost răniţi după ce un dispozitiv amplasat în apropiere de poarta şcolii a explodat la ieşirea lor", a declarat pentru AFP un responsabil al autorităţilor locale. 

Un responsabil cu securitatea a confirmat explozia şi bilanţul victimelor. 

Cei doi oficiali au cerut să li se păstreze anonimatul, deoarece nu sunt autorizaţi să discute cu presa. 

Zonele tribale sunt inaccesibile jurnaliştilor, care nu pot confirma din surse independente ceea ce se întâmplă acolo. 

Armata a lansat o ofensivă în iunie 2014 în Waziristanul de Nord pentru a pune capăt unei insurgenţe sângeroase care a făcut mii de morţi din 2014.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: atentat bomba pakistan
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close