Antena 3 CNN Externe Atentate teroriste în Paris: Alți doi suspecți au fost arestați în Austria

Atentate teroriste în Paris: Alți doi suspecți au fost arestați în Austria

Atentate teroriste în Paris: Alți doi suspecți au fost arestați în Austria
Sursa foto: Foto: Agerpres|/EPA
16 Dec 2015   •   17:30

Două persoane suspectate de legături cu atentatele jihadiste ce s-au soldat cu 130 de morți la Paris pe 13 noiembrie au fost arestate într-un centru de primire a migranților din Salzbourg, în vestul Austriei, a anunțat miercuri parchetul austriac, relatează AFP.

'Două persoane din Orientul Mijlociu au fost arestate la sfârșitul acestei săptămâni', a anunțat un purtător de cuvânt al parchetului din Salzbourg, Robert Holzleitner, adăugând că acestea sunt suspectate de o posibilă legătură cu atentatele de la Paris.

Cele două persoane, 'suspectate că aparțin unei organizații teroriste', au fost arestate într-un centru de primire a migranților din Salzbourg, a precizat el. Potrivit site-ului ziarului Kronen Zeitung, cei doi suspecți ar avea cetățenie franceză și ar fi sosit în Austria în octombrie din Siria însoțit de autori ai atentatelor și având acte false.

Informațiile care au condus la aceste arestări ar proveni de la o agenție de informații străină, potrivit cotidianului austriac. Parchetul a refuzat să confirme cetățenia suspecților. Ministerul de Interne austriac și poliția nu s-au pronunțat pe acest subiect.

×
Subiecte în articol: Atentat terorist Paris Austria
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close