Antena 3 CNN Externe Atentatul din Piaţa Tiananmen a costat 4.800 de euro şi opt terorişti

Atentatul din Piaţa Tiananmen a costat 4.800 de euro şi opt terorişti

Atentatul din Piaţa Tiananmen a costat 4.800 de euro şi opt terorişti
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
02 Noi 2013   •   13:34
Atentatul de săptămâna aceasta din Piaţa Tiananmen, la Beijing, a mobilizat opt "terorişti" şi a costat aproximativ 4.800 de euro, a estimat televiziunea chineză, în timp ce o organizaţie uigură anunţa aproximativ 50 de arestări în legătură cu acest atac nerevendicat în continuare, relatează AFP, conform Mediafax.
Potrivit poliţiei chineze, trei uiguri din regiunea majoritar musulmană turcofonă Xinjiang, în vestul Chinei, s-au năpustit la bordul unei maşini încărcate cu bidoane de benzină asupra intrării în Oraşul Interzis, într-un atac sinucigaş care s-a soldat cu doi morţi, în plus faţă de cei trei pasageri, şi aproximativ 40 de răniţi.
Televiziunea naţională CCTV a apreciat vineri seara, pe reţele de socializare, că acest atentat, planificat din septembrie în opinia postului, a primit un buget de aproximativ 40.000 de yuani (4.861 de euro).
CCTV a afirmat că grupul de opt "terorişti" dispunea de arme, inclusiv "cocteiluri tibetane şi 400 de litri de benzină", şi s-a cazat într-un hotel din vestul Beijingului, după care cinci dintre ei s-au întors la Urumqi, capitala Xinjiangului. Cei trei uiguri care au rămas pentru a comite atentatul au folosit un vehicul de teren cu tracţiune integrală marca Mercedes.
Pe de altă parte, peste 50 de persoane au fost arestate în Xinjiang, unde trăiesc milioane de musulmani, a anunţat un grup pentru apărarea drepturilor uigurilor.
Un purtător de cuvânt al Congresului Mondial Uigur, Dilshat Rexit, a declarat sâmbătă, într-un e-mail, că 53 de persoane au fost arestate în această regiune autonomă chineză din Asia Centrală, în cadrul unor operaţiuni de poliţie desfăşurate în ultimele două săptămâni.
O grupare islamistă, ETIM, clasată de ONU ca teroristă, ar fi "susţinut" atentatul din Piaţa Tiananmen, a oferit asigurări săptămâna aceasta şeful serviciilor chineze de securitate Meng Jianzhu. Această afirmaţie este pusă la îndoială de experţi, care insistă asupra caracterului "artizanal" al atacului şi asupra faptului că în China nu s-au stabilit musulmani fundamentalişti.
Fără să citeze ETIM, CCTV a adăugat că opt persoane din Xinjiang au "decis să creeze un grup terorist" în septembrie.
Numele suspecţilor, divulgate de către poliţie, sugerează că aceştia sunt membri ai comunităţii uigure, care denunţă represalii şi a numeroase discriminări.
Regiunea autonomă Xinjiang este afectată sporadic de tulburări, uneori sângeroase, pe care autorităţile le impută în general unor "terorişti" şi "separatişti". În opinia organizaţiilor uigure, aceste afirmaţii sunt doar mijloace de justificare a unei noi intensificări a reprimărilor în această regiune.

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close