Antena 3 CNN Externe Atenţionare de călătorie pentru Franţa: Transporturile, perturbate de greva generală

Atenţionare de călătorie pentru Franţa: Transporturile, perturbate de greva generală

Circulația feroviară, transportul public și zborurile pot fi perturbate marți din cauza grevei generale anunțate în Franța, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Atenţionare de călătorie pentru Franţa: Transporturile, perturbate de greva generală
Sursa foto: pexels.com/victorfreitas
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Mar 2023   •   20:03

MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că marți este prevăzută o grevă generală, context în care sunt așteptate perturbări ale circulației feroviare naționale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) și internaționale (Thalys, Eurostar).

Detalii privind circulația trenurilor pot fi consultate pe site-urile companiilor de transport feroviar.

De asemenea, transportul public urban ar putea fi perturbat ca urmare a grevei șoferilor din acest domeniu, precum și din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstrațiilor planificate în orașe.

Pentru prognoze ale traficului, autoritățile franceze recomandă consultarea site-urilor rețelei de transport, precum și site-ul RATP, pentru detalii privind circulația din regiunea pariziană.

Citiţi şi: Furie fără precedent în Franţa împotriva creşterii vârstei de pensionare | Corespondenţă specială Antena 3 CNN din Paris 

Sindicatele aeroporturilor din Paris (Charles-de-Gaulle și Orly) au anunțat că se vor alătura apelului la greve, ca și controlorii aerieni și personalul Air France (FNIC-CGT și CGT Air France), ceea ce ar putea duce la perturbări ale traficului aerian. Pasagerii Air France vor fi anunțați prin SMS despre eventuale anulări sau întârzieri ale zborurilor. Detalii privind zborurile sunt disponibile pe site-ul: https://www.parisaeroport.fr/.

Sunt așteptate perturbări ale circulației feriboturilor către Regatul Unit și insula Corsica, ca urmare a grevei federației CGT din porturi și docuri.

În anumite sectoare, inclusiv în transportul public, este posibilă prelungirea grevei și după această dată, transmite MAE.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close