Antena 3 CNN Externe Și-a ținut mama moartă în beci până s-a mumificat și i-a încasat pensia. Suma considerabilă cu care un austriac a fraudat statul

Și-a ținut mama moartă în beci până s-a mumificat și i-a încasat pensia. Suma considerabilă cu care un austriac a fraudat statul

Un bărbat a ascuns în beciul casei cadavrul mamei sale timp de peste un an și a încasat, fără drept, pensia femeii în toată această perioadă, relatează BBC citând poliția din Austria.

Și-a ținut mama moartă în beci până s-a mumificat și i-a încasat pensia. Suma considerabilă cu care un austriac a fraudat statul
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Sep 2021   •   10:14

Bătrâna suferea, se pare, de demență. Avea 89 de ani și se estimează că a murit din cauze naturale în luna iunie, anul trecut.

Fiul său, în vârstă de 66 de ani, i-ar fi pus cadavrul în beciul casei și a folosit pungi cu gheață pentru a ascunde mirosul și bandaje pentru absorbția fluidelor corporale din procesul de descompunere.

Anchetatorii estimează că bărbatul a încasat ilegal, în numele decedatei, circa 50.000 de euro reprezentând pensia cumulată.

Frauda a fost descoperită după ce un poștaș nou, care distribuia pensiile în zona Tyrol, a cerut s-o vadă pe bătrână dar a fost refuzat de fiul femeii moarte.

A urmat o investigație a poliției, soldată cu macabra descoperire din beci. 

Între alte amănunte terifiante, polițiștii au remarcat că individul a acoperit corpul mamei sale cu gunoi de pisică, probabil tot în scopul de a ascunde mirosul de cadavru.

În cele din urmă, corpul neînsuflețit s-a mumificat.

Bărbatul, acuzat de fraudă și de ascundere de cadavru, și-a recunoscut faptele.

El a invocat faptul că nu avea niciun venit și, dacă ar fi raportat decesul femeii, n-ar fi putut să acopere cheltuielile de înmormântare ale femeii și nici întreținerea casei.

De asemenea, individul și-a mințit fratele că mama lor este internată în spital și că nu merită să facă efortul de a o vizita, întrucât nu l-ar recunoaște.

×
Subiecte în articol: Austria cadavru pensie
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close