Generalul Ben Hodges, fost comandat al trupelor armate americane din Europa, a explicat miercuri, la Antena 3 CNN, că dronele rusești care au pătruns în spațiul aerian al Poloniei în noaptea de marți spre miercuri au reprezentat un test al Moscovei pentru capacitățile de apărare ale NATO. Un test pe care țările membre ale Alianței nu l-au trecut, e de părere generalul. Fostul comandant a criticat răspunsul Varșoviei și a explicat că tot flancul estic al NATO trebuie să fie mai bine pregătit să facă față unor atacuri de dimensiunea celor cu care Ucraina se confruntă zi de zi.
Generalul Ben Hodges a spus că rușii au învățat noaptea trecută că NATO nu este pregătită să facă față unor atacuri precum cele împotriva Ucrainei.
„Consider că acesta a fost un test din partea rușilor și au văzut că nu suntem atât de pregătiți pe cât ar trebui să fim”, a precizat el la Antena 3 CNN.
Un test pentru NATO
Fostul comandant al trupelor americane din Europa a criticat reacția Poloniei, dar s-a arătat sceptic că România ar fi avut capacitatea de a răspunde unui atac rusesc cu drone rapid.
„Rusia testează apărarea noastră, vrea să testeze cât de bune sunt sistemele noastre de avertizare și care este timpul nostru de răspuns. Cât de repede noi, NATO, sau oricare dintre statele membre reacționează. Cred că ceea ce au învățat rușii noaptea trecută este că, în primul rând, nu suntem pregătiți, noi, NATO, să facem față unor astfel de atacuri, la scara la care Ucraina face față în fiecare seară.
Faptul că forțele aeriene din Polonia au răspuns cu aeronave în loc să folosească alte sisteme pentru a doborâ acele drone le-ar fi transmis rușilor că nu ne-am pregătit suficient. Dar, cel puțin, polonezii au urmat regulile corecte de a acționa. Au putut să intercepteze ale drone. Nu știu dacă România sau alte țări au politicile și protocoalele necesare pentru a putea răspunde unui atac rusesc cu drone imediat”, a spus generalul.
Fostul comandat a explicat că Moscova a devenit mai îndrăzneață și din cauza apatiei țărilor membre NATO, care nu au răspuns atunci când drone și rachete au aterizat în România, de pildă.
„Sigur că rușii fac asta acum pentru că noi niciodată nu am răspuns la niciuna dintre dronele și rachetele care au aterizat în România, Republica Moldova, Polonia, Letonia sau ordunde altundeva. Noi nu am răspuns și ei au văzut acest lucru și acum au escaladat”, a spus generalul Ben Hodges.
Generalul a enumerat pașii care urmează după această provocare a Moscovei.
„Bineînțeles că ceea ce ar trebui să facem acum ar fi să subliniem foarte clar că vom doborâ orice dronă care violează spațiul aerian al oricărei țări membre NATO și chiar al Republicii Moldova.
În al doilea rând, eu cred că ar trebui să redefinim misiunile de poliție aeriană de deasupra Mării Negre ca misiuni de apărare și să dăm acelor piloți instrumentele necesare pentru a face față unor astfel de atacuri.
Și apoi trebuie să facem un exercițiu care să acopere întregul flanc estic al NATO, atât pe cale maritimă, terestră și aeriană, pentru a ne pregăti pentru un atac de dimensiunea atacurilor la care e supusă Ucraina. Trebuie să ne antrenăm și să fim pregătiți să răspundem unor astfel de atacuri”, a explicat fostul comandat.
Moscova „nu are niciun fel de respect” față de Administrația Trump
Generalul Ben Hodges a adăugat că Vladimir Putin nu are niciun interes să accepte un acord de pace decât în termenii lui, ceea ce nu poate fi acceptat de Europa.
Fostul comandant a precizat, de asemenea, că îndrăzneala Rusiei într-o națiune în care sunt staționați 10.000 de soldați din țări NATO, inclusiv din Statele Unite, arată că Moscova nu are nici respect față de Administrația Trump și nici teama că va primi un răspuns puternic.
„Bineînțeles că nu are niciun fel de interes pentru pace în regiune decât dacă reușește să obțină tot ceea ce își dorește și asta nu este acceptabil din punctul de vedere al tuturor celorlalți din Europa.
Cred rușii au demonstrat nu doar că nu sunt interesați de pace, ci au demonstrat și faptul că nu au niciun fel de respect față de Administrația Trump pentru că de la summitul din Alaska situația s-a înrăutățit pentru Ucraina și acum are loc acest atac.
Mie asta îmi spune, în special când vorbim despre 10.000 de trupe staționate în Polonia, și cu toate astea Rusia lansează peste o duzină de drone în direcția Poloniei mie îmi spune că nu au nicio frică pentru vreun răspuns consistent din partea Administrației americane sau din partea NATO. Nu ne aflăm într-o poziție bună în acest moment”
Armata poloneză a anunţat, miercuri dimineaţă, că a doborât drone care au încălcat spaţiul său aerian în timpul unui atac rus asupra Ucrainei.
Interviul integral realizat de Sabrina Preda cu generalul Ben Hodges poate fi urmărit aici: