Antena 3 CNN Externe AVERTISMENTUL ONU: Ne aflăm într-un moment crucial. Viitorul nostru depinde de ceea ce vom decide

AVERTISMENTUL ONU: Ne aflăm într-un moment crucial. Viitorul nostru depinde de ceea ce vom decide

AVERTISMENTUL ONU: Ne aflăm într-un moment crucial. Viitorul nostru depinde de ceea ce vom decide
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
16 Noi 2013   •   19:07
Taifunul care a devastat Filipinele ar trebui considerat de toată lumea drept un avertisment la adresa planetei, care să ne determine să luăm măsuri pentru a pune capăt încălzirii globale, pentru că în caz contrar va trebui să suportăm consecinţele, a declarat sâmbătă, în Estonia, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, informează AFP, conform Agerpres.
 
"Ne aflăm într-un moment crucial. Viitorul nostru depinde de ceea ce vom decide. Însă există în continuare oameni pe Pământ care par să creadă că avem două planete", a declarat Ban Ki-moon la Universitatea din Tallinn, în faţa a sute de studenţi, diplomaţi şi jurnalişti.
 
"Am văzut ce s-a întâmplat în Filipine. Este un avertisment urgent la adresa Pământului, un exemplu care arată cum schimbările climatice ne afectează pe toţi", a adăugat el.
 
"Trebuie să acţionăm înainte să fie prea târziu", a subliniat Ban Ki-moon. "Ameninţarea unei creşteri de doar 2% a temperaturii globale ne va afecta pe toţi. Ameninţarea este reală şi avem cu toţii responsabilitatea de a o elimina", a subliniat secretarul general al ONU.
 
Ban Ki-Moon i-a încurajat pe oamenii de ştiinţă să se implice mai mult în dezvoltarea durabilă pentru a găsi soluţii la aceste probleme.
 
"Am creat un consiliu ştiinţific în cadrul ONU care îşi va începe activitatea în februarie. Cel puţin 30 de cercetători vor începe să ne ofere informaţii pentru a ajuta ONU să ia cele mai bune decizii în materie de dezvoltare durabilă, pentru a ne proteja mai bine resursele şi pentru a reacţiona mai bine în faţa ameninţării schimbărilor climatice", a precizat Ban Ki-moon.
 
El a făcut apel la naţiunile europene să privească dincolo de "zidurile ţărilor noastre bogate".
 

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close