Antena 3 CNN Externe Noi tensiuni puternice între SUA și Rusia, după ce Kremlin a anunțat că cele două puteri au efectuat misiuni comune în Siria

Noi tensiuni puternice între SUA și Rusia, după ce Kremlin a anunțat că cele două puteri au efectuat misiuni comune în Siria

Noi tensiuni puternice între SUA și Rusia, după ce Kremlin a anunțat că cele două puteri au efectuat misiuni comune în Siria
Sursa foto: Foto: pixabay.com
23 Ian 2017   •   21:24

UPDATE: Ministrul Apărării din Rusia a anunțat că luni a fost prima zi când avioane rusești și avioane americane au efectuat mai multe misiuni deasupra Siriei, misiuni conduse de Statele Unite. Reprezentanții forțelor armate americane au anunțat public, la scurt timp după anunțul făcut de oficialul rus, că această informație reprezintă “propagandă” și că Statele Unite nu a întreprins nicio misiune alături de Rusia, în Siria.

“Departamentul de Apărare nu își coordonează misiunile aeriene cu cele ale Rusiei”, se arată într-un comunicat oficial, citat de Daily Mail.

Informația vine la doar trei zile de când Donald Trump a fost învestit oficial președinte al Statelor Unite.

Publicația Daily Mail notează că această coincidență ar putea fi interpretată ca o nouă atitudine în relația dintre cele două super puteri.

De altfel, relația SUA – Rusia a suferit pierderi majore sub mandatele lui Barack Obama, unii analiști opinând că ar fi comparabilă cu Războiul Rece, din cauza crizelor din Ucraina și Siria.

În plus, conform sursei citate, președintele american Donald Trump ar avea în vedere o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin în lunile următoare.

 

 

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close