Antena 3 CNN Externe Avion prăbușit lângă Madrid

Avion prăbușit lângă Madrid

Avion prăbușit lângă Madrid
17 Oct 2017   •   13:26

Un avion de vânătoare de tipul F-18 s-a prăbuşit marţi la baza militară din Torrejon de Ardoz, o localitate situată în apropiere de Madrid, din motive încă necunoscute, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării spaniol, citat de Reuters, Europa Press şi La Vanguardia.

Accidentul s-a produs în timpul manevrelor de decolare, au indicat surse din Ministerul Apărării de la Madrid pentru ABC, care au confirmat că pilotul nu a reuşit să se catapulteze şi a decedat.

Serviciile de urgenţă şi-au activat protocoalele şi au trimis mai multe echipamente la locul accidentului, unde acţionează în prezent pompieri de la baza militară.

Acesta este al doilea accident în mai puţin de o săptămână după ce un avion Eurofighter s-a prăbuşit la revenirea la baza sa din provincia Albacete, după ce participase la parada militară organizată la Madrid de Ziua Naţională a Spaniei. În acest accident şi-a pierdut viaţa pilotul de 34 de ani.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: avion prabusit Madrid
Parteneri
Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD, la București
x close