Antena 3 CNN Externe Avionul președintelui Trump a fost implicat într-un incident

Avionul președintelui Trump a fost implicat într-un incident

Avionul președintelui Trump a fost implicat într-un incident
29 Noi 2018   •   15:30

Avionul privat al preşedintelui american Donald Trump a fost implicat într-un incident pe aeroportul LaGuardia din New York, miercuri, transmite joi agenţia de presă Petra, care preia AP.

 
Avionul Boeing 757, pe care Trump l-a folosit frecvent pe parcursul campaniei sale electorale, staţiona în momentul în care a fost lovit de un alt avion privat, un Bombardier Global Express, în timpul manevrei de parcare.

Avionul Bombardier, în care se aflau trei persoane, a lovit o aripă a avionului privat al lui Trump, dar nimeni nu a avut de suferit în urma incidentului, au precizat sursele.

Aparatul Boeing 757, achiziţionat de Trump cu 100 milioane de dolari în 2011 de la cofondatorul Microsoft, Paul Allen, nu a mai fost folosit după terminarea campaniei, a menţionat postul abc7NY.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Trump avion incident
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close