Antena 3 CNN Externe Bakiev speră că Rusia nu este în spatele revoltelor kîrgîze, dar acuză intervenţii străine

Bakiev speră că Rusia nu este în spatele revoltelor kîrgîze, dar acuză intervenţii străine


Bakiev speră că Rusia nu este în spatele revoltelor kîrgîze, dar acuză intervenţii străine
Sursa foto: kurmanbek bakiev
09 Apr 2010   •   01:39


Preşedintele kîrgîz alungat de la putere Kurmanbek Bakiev a declarat că nu doreşte să creadă că Rusia este în spatele protestelor ce l-au privat de funcţie.
Bakiev a declarat pentru Reuters că nu intenţionează să demisioneze, dar s-a oferit să discute cu liderii opoziţiei, care pretind că au preluat controlul în Kîrgîzstan .
"Nimeni nu m-a înlăturat, sunt preşedintele ales popular," arăta Bakiev . "Nimeni nu are dreptul de a mă priva de mandatul prezidenţial."
Bakiev a fugit din capitala Bişkek, miercuri.
"Nu pot spune că Rusia este în spate. Nu vreau să spun asta- pur şi simplu nu vreau să cred". Cu toate acestea, el s-a declarat convins de implicarea străină, numind ceea ce a calificat a fi comportamentul "foarte profesional " al mulţimii ce a asediat Casa Albă- sediul guvernului.
O cpnducere şi un management foarte capabile erau evidente. În mod cert au fost forţe externe implicate."
Un fost lider al opoziţiei acum membru al guvernului interimar declara că Rusia a jucat un rol în evenimente şi a anunţat că noua conducerea va evacua personalul american de la baza aeriană din ţară.
Deşi premierul rus Vladimir Putin a negat implicarea în revoltă, el a recunoscut noua conducere kîrgîză, fiind primul lilder extern care a făcut acest pas. În plus, surse din rândul fostei opoziţii kîrgîze au anunţat că pregătesc o vizită la Moscova.
Bakiev aprecia pe de altă parte că anularea contractului de închiriere al bazei aeriene americane de la Manas ar fi o greşeală.
"Ar însemna că Kîrgîzstan se opune ordinii din Afghanistan, împotriva încheierii războiului şi în favoarea continuării traficului de droguri".
În timpul unei vizite la Moscova la începutul lui 2009, Bakiev a obţinut promisiunea unui ajutor de 2 miliarde de dolari de la Rusia şi a anunţat că trupele americane trebuie să părăsească baza Manas în acelaşi an. Ulterior s-a răzgândit după ce a primit mai mulţi bani de la SUA.
Bakiev arăta pentru Reuters că Rusia nu îi ceruse să îi evacueze pe americani.
"Dar ca să fiu cinstit, trebuie să spun că guvernul rus de acum nu agreează gaptul că pe teritoriul Kîrgîzstanului există un centru pentru transferul transporturilor către Afganistan. Prietenilor şi colegilor noştri ruşi nu le place asta mult. Dar nu cred că ar face asemenea lucruri din cauza aceasta?

Antena3.ro

×
Parteneri
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege
x close