Antena 3 CNN Externe Barack Obama a anunţat retragerea a 23.000 de soldaţi americani din Afganistan

Barack Obama a anunţat retragerea a 23.000 de soldaţi americani din Afganistan

Barack Obama a anunţat retragerea a 23.000 de soldaţi americani din Afganistan
Sursa foto: Foto: channelstv.com
de O.P.    |    02 Mai 2012   •   06:24
Preşedintele american Barack Obama a anunţat  retragerea a 23 de mii de soldaţi americani din Afganistan, până în toamna acestui an. Într-o vizită fulger pe teritoriul afgan, liderul de la Casa Albă a declarat că a semnat un acord istoric cu omologul său din Afganistan, prin care s-au pus bazele unui parteneriat de lungă durată între cele două ţări.

În cadrul unei vizite fulger, efectuată în Afganistan, preşedintele american Barack Obama a anunţat semnarea unui acord istoric între Statele Unite şi autorităţile afgane. Acesta stipulează că parteneriatul dintre cele două ţări va continua după anul 2014, când trupele americane vor preda securitatea Afganistanului forţelor locale.


Acordul precizează că nu vor mai exista baze americane permanente pe teritoriul afgan după anul 2014, însă că o parte dintre trupele Statelor Unite vor rămâne în Afganistan pentru a conduce operaţiuni de contraterorism.

În ultimii trei ani, roata s-a întors. Am înfrânt impulsurile talibanilor. Am construit forţe de securitate afgane puternice. Am distrus conducerea al Qaeda, eliminând 20 din cei 30 de lideri de vârf.

Totodată, liderul de la Casa Albă a anunţat că urmează să retragă 23 de mii de soldaţi americani din Afganistan până în toamna acestui an.






×
Subiecte în articol: Barack Obama
Parteneri
Directorul ANM, Elena Mateescu, anunţă când vine vara în România
x close