Antena 3 CNN Externe Barack Obama: SUA nu se vor lăsa „intimidate” de gruparea Statl Islamic

Barack Obama: SUA nu se vor lăsa „intimidate” de gruparea Statl Islamic

Barack Obama: SUA nu se vor lăsa „intimidate” de gruparea Statl Islamic
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    03 Sep 2014   •   14:07

Statele Unite nu se vor lăsa „intimidate” de gruparea jihadistă Stat Islamic, a declarat preşedintele american Barack Obama, după ce insurgenţii islamişti au revendicat decapitarea unui al doilea jurnalist american.

Obama a denunţat actul „de o violenţă oribilă” şi a dat asigurări că obiectivul Statelor Unite este ca gruparea Statul Islamic „să nu mai fie o ameninţare” pentru regiune.

În declaraţia susţinută în Estonia, la Tallinn, unde se află într-o scurtă vizită, înainte de a fi prezent la summitul NATO din Ţara Galilor, liderul de la Casa Albă a avertizat că SUA nu vor uita ceea ce s-a întâmpla şi că se va face dreptate.

Totuşi, Obama a ţinut să precizeze că înfrângerea grupării Stat Islamic va necesita timp şi că acest lucru nu se poate realiza decât în cooperare strânsă cu partenerii din regiune.

Casa Albă a anunţat, miercuri, că înregistrarea video cu decapitarea jurnalistului american Steven Sotloff este „autentică”.

×
Subiecte în articol: Barack Obama SUA Stat Islamic Irak
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close