Antena 3 CNN Externe Un bărbat din Kentucky și-a găsit pisica nevătămată sub dărâmăruri, la nouă zile după tornadă

Un bărbat din Kentucky și-a găsit pisica nevătămată sub dărâmăruri, la nouă zile după tornadă

La nouă zile după ce o tornadă a demolat o clădire cu trei etaje din centrul orașului Mayfield, Kentucky, un bărbat a reușit să-și găsească pisica nevătămată, sub moloz.

Un bărbat din Kentucky și-a găsit pisica nevătămată sub dărâmăruri, la nouă zile după tornadă
Sursa foto: Twitter/ The Associated Press
de Cerasela Stafie    |    23 Dec 2021   •   19:09

Sonny Gibson stătea printre dărâmături când i s-a părut că aude un ”miau” slab. Prima dată, el a crezut că mintea îi joacă feste.

Totuși, instantaneu, a reînviat speranța că pisica sa ar putea să fie în viață. Madix era și ”colegul de birou” al bărbatului, căruia îi plăcea să întâmpine clienții.

Pisica neagră cu ochii galbeni nu a mai fost văzută de înainte să izbucnească furtunile. ”Mi s-a părut că aud un ”miau” și am crezut că mintea îmi joacă feste, așa că i-am strigat numele și a mieunat din nou”, a spus Gibson, scrie the Guardian.

Zgomotul era înăbușit, iar Madix nu se vedea pe nicăieri, așa că a chemat niște angajați să-l ajute la căutare. La scurt timp, au găsit pisica într-o gaură de sub dărâmături.

”A fost doar un sentiment incredibil să-l țin din nou în brațe”, a spus Gibson. ”Dacă pisicile au nouă vieți, probabil că a consumat aproximativ opt dintre ele în acea perioadă de nouă zile.”

În afară de faptul că era înfometată și însetată, Madix a fost nevătămată. Gibson a povestit și-a dus pisica acasă, unde își va trăi restul zilelor, fără să mai treacă pe la birou, unde a avut loc incidentul.

Bărbatul a mai explicat că povestea lui Madix, supraviețuitorul, devine populară în orașul Mayfield, unde o tornadă de lungă durată a demolat o mare parte din localitate.

”Este o binecuvântare pentru oameni să audă povestea, astfel încât să poată lua asta și să realizeze că lucruri grozave pot ieși din situații groaznice. Dacă este înălțător pentru o persoană, atunci Madix și-a îndeplinit scopul pe această planetă,” a declarat el.

×
Subiecte în articol: pisica daramaturi tornada
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close