Antena 3 CNN Externe „Barca Familiei”, plină cu ajutoare pentru Gaza, a fost atacată de o dronă în Tunisia. La bord erau Greta Thunberg și Liam Cunningham

„Barca Familiei”, plină cu ajutoare pentru Gaza, a fost atacată de o dronă în Tunisia. La bord erau Greta Thunberg și Liam Cunningham

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 18:44 09 Sep 2025 Modificat la 13:26 24 Sep 2025
barca lovita de drona filmata de pe alta barca
O înregistrare video publicată de GSF arată un obiect căzând din cer și explodând la impactul cu ambarcațiunea. Foto: Profimedia Images

O organizație de activiști care încearcă să rupă, pe cale maritimă, asediul israelian asupra Gazei a transmis că una dintre principalele sale ambarcațiuni a fost lovită de o dronă, luni seară, într-un port din Tunisia. Toți cei șase pasageri și membri ai echipajului se află în siguranță, scrie, marţi, CNN.

Garda Națională a Tunisiei a transmis că acuzațiile privind un atac asupra ambarcațiunii Global Sumud Flotilla (GSF) în portul Sidi Bou Said „nu sunt adevărate”. Potrivit autorităților, ancheta preliminară a concluzionat că incendiul de la bord a izbucnit din cauza unei brichete sau a unui muc de țigară.

Totuși, o înregistrare video publicată de GSF arată un obiect căzând din cer și explodând la impactul cu ambarcațiunea.

GSF a precizat că nava lovită este cunoscută sub numele de „Barca Familiei”, care a transportat, anterior, membri ai Comitetului Director al organizației. Aceasta, sub pavilion portughez, a fost avariată din cauza incendiului, în special la puntea principală și la spațiul de depozitare de sub punte.

Nava face parte dintr-o flotilă de aproximativ 50 de ambarcațiuni care încearcă să rupă blocada navală impusă de Israel și să transporte ajutoare umanitare în Gaza. Flotila a plecat din Barcelona săptămâna trecută și intenționează să navigheze prin Marea Mediterană spre enclava asediată. Printre cei aflați la bord se numără activista suedeză Greta Thunberg și actorul irlandez Liam Cunningham.

„Barca Familiei” a transportat în ultimele zile o serie de persoane cunoscute la nivel internațional, inclusiv pe Thunberg, care, însă, nu se afla la bord în momentul incidentului, potrivit activistului Yusuf Omar, prezent la fața locului.

La o conferință de presă organizată în apropierea portului tunisian, Miguel Duarte, un activist portughez aflat pe navă, a povestit cum a auzit o dronă bâzâind deasupra sa, luni seară târziu.

„Am ieșit de sub adăpostul punții și am văzut o dronă plutind la aproximativ trei sau patru metri deasupra capului meu”, a declarat Duarte, marți.

El a adăugat că o altă persoană a ieșit pe punte pentru a observa drona, care apoi „s-a mutat în partea din față a navei și a lansat bomba, declanșând incendiul”.

„Acesta este un atac rușinos și nu ne vom lăsa descurajați”, a afirmat Duarte în fața reporterilor.

De la impunerea blocadei totale asupra Gazei, în luna martie, organizații precum GSF au încercat să trimită ajutoare umanitare prin intermediul navelor, însă Israelul le-a interceptat.

În luna mai, o navă umanitară care se îndrepta spre Gaza a luat foc și a emis un semnal SOS, organizatorii susținând că ar fi fost atacată de drone israeliene în largul coastelor Maltei, în apele internaționale. Armata israeliană a refuzat să comenteze incidentul.

În iunie, un iaht cu 12 activiști la bord, inclusiv Greta Thunberg, a fost interceptat în largul coastelor Gazei. Israelul a numit ambarcațiunea „iaht pentru selfie-uri”, afirmând că transporta „mai puțin decât un camion cu ajutoare”.

CNN a cerut un punct de vedere oficial din partea armatei israeliene cu privire la incidentul de luni din Tunisia. Într-un comunicat, GSF a transmis că „actele de agresiune menite să intimideze și să deturneze misiunea noastră nu ne vor opri”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close