Antena 3 CNN Externe Băsescu a plecat. Cu cine s-a întâlnit în această dimineaţă

Băsescu a plecat. Cu cine s-a întâlnit în această dimineaţă

Băsescu a plecat. Cu cine s-a întâlnit în această dimineaţă
de O.P.    |    20 Ian 2014   •   10:04

Preşedintele Traian Băsescu, aflat în vizită de stat în Israel, a fost primit, luni dimineaţă, la Ierusalim, de omologul israelian Shimon Peres.

Pe agenda întâlnirii de la Reşedinţa Prezidenţială "Beit Hanasi" se află de asemenea un cuvânt de mulţumire adresat de preşedintele României, semnarea în Cartea de Onoare şi convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale.

Tot luni, la ora 11.00, la sediul Guvernului, sunt programate scurte declaraţii de presă ale preşedintelui României şi ale prim-ministrului Statului Israel, Benjamin Netanyahu, urmate de convorbiri ale celor doi oficiali, iar la ora 12.10, la Muntele Herzl, Cimitirul Eroilor Israelieni, va avea loc un ceremonia de depunere a unei coroane de flori la mormântul lui Theodor Herzl.

Preşedintele Traian Băsescu va vizita, la ora 12.20, Muzeul Memorial al Martirilor şi Eroilor Holocaustului "Yad Vashem", urmând ca la ora 12.40 să se desfăşoare ceremonia de aprindere a "Flăcării Veşnice" şi depunerea unei coroane de flori la Memorialul Martirilor.

 

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close