Siria acuză SUA de încălcarea suveranității: Pregătesc instalarea unei baze militare

23 Ian 2016   •   21:10
Siria acuză SUA de încălcarea suveranității: Pregătesc instalarea unei baze militare Foto: US Army

Forțele americane amenajează o bază aeriană militară în nord-estul Siriei, unde se află îndeosebi zeci de consilieri în cadrul luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), au afirmat sâmbătă surse siriene militare și din cadrul securității, relatează Agerpres.

Washingtonul a dezmințit preluarea controlului vreunei baze aeriene în Siria, afirmând totodată că depune eforturi pentru găsirea tuturor mijloacelor pentru ameliorarea sprijinului logistic pentru forțele angajate în țară.

''De peste trei luni, americanii pregătesc instalarea unei baze militare la Abou Hajar, la sud de Rmeilane'', în provincia Hassake (nord-est), a indicat pentru AFP o sursă militară siriană, precizând că Unități de apărare ale poporului kurd (YPG) și zeci de experți americani participă la punerea în practică a proiectului.

''Aceasta nu este prima dată când americanii încalcă suveranitatea siriană'', a afirmat sursa, precizând că la baza respectivă nu se află deocamdată nici un avion de război folosit în operațiunile militare în Siria.

Informația a fost confirmată de către Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care dispune de o largă rețea de surse în Siria. Potrivit OSDO, aeroportul nu a fost încă utilizat de către coaliția internațională condusă de Washington pentru a întreprinde lovituri aeriene în Siria.

''Aeroportul de la Rmeilane este aproape gata, pista sa de aterizare a fost lărgită săptămânile trecute'', a adăugat OSDO, precizând că aeroportul poate găzdui astfel consilieri americani care au intrat în țară în urmă cu două luni.

Soldați ai forțelor speciale americane au sosit în noiembrie 2015 în regiuni siriene de frontieră cu Turcia, pentru a antrena și a acorda asistență combatanților kurzi care luptă împotriva Statului Islamic, fiind prima desfășurare oficială de acest fel în țara aflată în război.

x close