Antena 3 CNN Externe BBC: Acordul tarifar dintre SUA și UE este o mare victorie pentru Trump, dar nu reprezintă o înfrângere totală pentru UE

BBC: Acordul tarifar dintre SUA și UE este o mare victorie pentru Trump, dar nu reprezintă o înfrângere totală pentru UE

B.N.
5 minute de citit Publicat la 11:03 28 Iul 2025 Modificat la 11:53 28 Iul 2025
Donald Trump și Ursula von der Leyen
Donald Trump și Ursula von der Leyen își dau mâna după ce au ajuns la un acord pentru soluționarea disputei comerciale privind majorările tarifare Foto: Hepta

După săptămâni de negocieri tensionate la cel mai înalt nivel, Uniunea Europeană și Statele Unite au ajuns, în sfârșit, la un acord-cadru. Administrația Trump prezintă înțelegerea, care prevede taxe vamale de 15% pentru exporturile europene, drept o mare victorie, însă acordul nu reprezintă o înfrângere totală pentru președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, notează BBC într-o amplă analiză publicată luni.

Acordul a venit chiar în ajunul ultimei runde de negocieri tarifare dintre America și China, notează BBC.

În cele din urmă, a fost nevoie ca liderii de la Washington și Bruxelles să se întâlnească față în față pentru a ajunge la acordul de duminică.

Acest lucru s-a văzut și în cazul altor acorduri încheiate de președintele Donald Trump, iar implicarea sa personală a fost cea care le-a împins peste linia de sosire, chiar și atunci când perspectivele unui progres păreau slabe, scrie BBC. 

Acordul este important pentru ambele părți, întrucât nenumărate companii și locuri de muncă depind de ceea ce UE numește „cea mai mare relație bilaterală comercială și de investiții din lume”.

Tot luni, ministrul francez delegat pentru Europa, Benjamin Haddad a declarat că acordul comercial aduce o ''stabilitate temporară, dar este dezechilibrat".

Declarația sa a venit după ce federaţia care reprezintă acest sector cheie pentru economia germană a apreciat că taxele vamale vor avea "repercusiuni negative semnificative asupra industriei germane".

Este acordul o înfrângere totală pentru Ursula von der Leyen?

Administrația Trump sărbătorește acest acord ca pe o mare victorie și, din multe puncte de vedere, așa este. Dar nu reprezintă nici o înfrângere totală pentru președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Întreaga presă europeană îl laudă pe președintele Trump, uimită de acordul pe care l-a negociat în numele americanilor”, a declarat vicepreședintele JD Vance într-o postare pe platforma X.

„Mâine, presa americană va publica, fără îndoială, titluri precum «Donald Trump a obținut doar 99,9% din ceea ce a cerut»”, a adăugat el.

Consolarea pentru UE este că se confruntă cu un tarif american de 15%, în loc de 30%, așa cum fusese amenințată inițial.

Totuși, este în continuare o creștere semnificativă, deoarece rata este mult mai mare decât cea de dinaintea așa-numitei „Zile a Eliberării” lui Trump din aprilie și nu la fel de favorabilă precum rata de 10% acordată Regatului Unit.

Bruxellesul poate sublinia însă că noua rată mai mică se aplică multor exporturi europene importante, inclusiv produselor farmaceutice și semiconductorilor.

De asemenea, înseamnă că producătorii auto din UE vor plăti o taxă de import de 15% în SUA, în locul tarifului global de 25% introdus în aprilie.

În schimb, UE „își deschide țările cu tarif zero” pentru exporturile americane, a spus Trump.

În ceea ce privește oțelul și aluminiul, acestea vor continua să fie taxate cu 50% atunci când sunt vândute în SUA.

„Putea fi și mai rău”

„Mă tem că UE s-a aflat într-o poziție slabă. Nu avea de ales. Trump nu avea de gând să dea înapoi și s-a mulțumit cu 15%, așa că este o zi proastă pentru comerțul internațional, sincer. Dar putea fi și mai rău”, a declarat pentru BBC fostul negociator comercial al UE, John Clarke.

Blocul a petrecut săptămâni întregi încercând să se prezinte ca un negociator dur, pregătind tarife de retorsiune și avertizând că le-ar putea aplica.

Măsurile amenințate ar fi afectat bunuri americane vândute în UE în valoare de 100 de miliarde de euro (117,6 miliarde de dolari; 87,5 miliarde de lire sterline).

În luna mai, a fost publicată o listă de 217 pagini cu produsele vizate. Aceasta includea de la animale până la piese de avion și whisky.

Totuși, poziția de negociere a UE s-a confruntat cu provocări majore.

Acordul nu vine într-un moment ideal

Asumarea riscului unui război comercial cu cea mai mare economie a lumii nu a venit într-un moment ideal, mai scrie BBC. 

Creșterea economică a Europei a stagnat de ceva timp, iar chiar săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a avertizat că „mediul rămâne extrem de incert, în special din cauza disputelor comerciale”.

Acordul reduce o parte din această incertitudine și, în cele din urmă, Comisia Europeană – care negociază comerțul pentru cele 27 de state membre – a decis că merită compromisurile, chiar dacă tarifele de 15% impuse de președintele Trump ar putea diminua volumul comerțului, făcând exporturile europene mai puțin competitive pe piața americană.

Europa se bazează, de asemenea, în mare măsură pe SUA pentru securitatea sa. Echipa de negocieri de la Bruxelles ar fi luat în calcul posibilitatea ca Trump să oprească livrările de arme către Ucraina, să retragă armata americană din regiune sau chiar să amenințe cu retragerea din NATO.

Pentru Trump, care încă se bucură de succesul acordului tarifar încheiat săptămâna trecută cu Japonia, anunțul marchează o altă victorie majoră.

Acordul ar putea aduce circa 90 de miliarde de dolari în venituri vamale pentru bugetul SUA, pe baza cifrelor comerciale de anul trecut.

Ca parte a înțelegerii, UE va cumpăra, de asemenea, produse energetice și armament din SUA în valoare de sute de miliarde de dolari.

Trump a declarat că UE își va crește investițiile în SUA cu 600 de miliarde de dolari, inclusiv în echipamente militare americane, și va cheltui 750 de miliarde de dolari pentru energie.

Acordul este prezentat ca un moment de referință în relațiile dintre Washington și Bruxelles.

Nu a fost ușor să se ajungă aici.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut necesitatea abordării deficitului comercial. Anunțând acordul, ea a declarat: „Trebuie să îl reechilibrăm. Avem o relație comercială excelentă. Este un volum imens de schimburi comerciale pe care îl avem împreună. Așadar, îl vom face mai sustenabil.”

Trump e foarte hotărât să schimbe modul în care SUA face afaceri

Acest acord arată cât de serios este președintele Trump în ceea ce privește renegocierea modului în care Statele Unite, cea mai mare economie a lumii, fac afaceri cu restul globului, scrie BBC.

Având în vedere că Uniunea Europeană este formată din 27 de țări foarte diferite, acesta a părut unul dintre cele mai dificile acorduri comerciale de realizat. În plus, el vine la doar câteva zile după ce SUA au încheiat un alt acord major cu Japonia – iar anterior au existat înțelegeri și cu Marea Britanie, Vietnam și Indonezia.

Celelalte negocieri importante care rămân pe masă sunt cu cei mai mari trei parteneri comerciali individuali ai SUA: Mexic, Canada și China. Având în vedere că președintele american pare hotărât să continue negocierile, ar putea urma și alte vești pozitive pentru economia globală în următoarele 48 de ore.

Pentru a treia oară în tot atâtea luni, SUA și China poartă discuții comerciale. Săptămâna aceasta, ele au loc la Stockholm, Suedia, luni și marți. și se așteaptă ca tarifele majorate impuse între cele mai mari două economii ale lumii să fie suspendate pentru încă 90 de zile.

Cu câteva zile în urmă, Trump a declarat că SUA „se înțeleg foarte bine cu China” și a sugerat că principala problemă, exporturile de metale rare, a fost depășită.

Odată cu acordul UE privind liniile generale, negociatorii comerciali de la Washington intră în discuțiile cu Beijingul dintr-o poziție mai puternică. Totuși, până acum, China a adoptat o abordare mult mai intransigentă decât alți parteneri comerciali ai Statelor Unite.

Iar dacă discuțiile dintre cele mai mari două economii ale lumii eșuează, comerțul global ar putea suferi perturbări majore în lunile următoare, potrivit BBC.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close