Antena 3 CNN Externe BBC va difuza primul film din lume realizat de cimpanzei

BBC va difuza primul film din lume realizat de cimpanzei

BBC va difuza primul film din lume realizat de cimpanzei
25 Ian 2010   •   20:05

BBC va difuza primul film din lume realizat de cimpanzei. Acesta va fi parte a unui documentar de istorie naturală potrivit BBC News Online.

Filmul a fost realizat de maimuţe prin intermediul unei camere speciale. În acest fel cimpanzeii vor arăta modul în care percep lumea exterioară şi semenii lor. Materialul, care face parte din programul ?Chimpcam?, va fi difuzat miercuri de BBC Two.

Betsy Herrelko este cea care a pus la cale proiectul, aceasta fiind o specialistă în primatologie care-şi pregăteşte un doctorat cu privire la comportamentul primatelor.
Betsy Herrelko a montat aparatura video pe 11 cimpanzei, pe o perioadă de 18 luni. Cimpanzeii s-au aflat într-o zonă închisă separată a Grădinii Zoologice din Edinburgh.

La scurtă vreme după începerea proiectului, cimpanzeii studiaţi s-au arătat interesaţi de filmat, cu toate că perticipau pentru prima oară la o astfel de cercetare.

Primatele au avut ca sarcini principale folosirea unui ecran tactil pentru selectarea unor diverse materiale video şi să utilizeze o cameră închisă, pentru protecţie, într-o cutie, denumită Chimpcam.

Cu timpul, cimpanzeii au învăţat să selecteze filme pentru a le urmări. Acestea prezentau camera în care li se pregătea mâncarea sau cel din afara spaţiului în care trăiau.

Rezultatul cercetărilor furnizează noi informaţii cu privire la felul în care văd cimpanzeii lumea, şi va rămâne un punct de referinţă în istoria televiziunii.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: BBC
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close