Antena 3 CNN Externe Benjamin Netanyahu anunţă că Israelul a acceptat noua propunere americană de încetare a focului în Gaza

Benjamin Netanyahu anunţă că Israelul a acceptat noua propunere americană de încetare a focului în Gaza

Alina Drăguşin
2 minute de citit Publicat la 20:33 29 Mai 2025 Modificat la 20:35 29 Mai 2025
imagine in care apar Donald Trump si Benjamin Netanyahu, la Casa Albă
Donald Trump l-a primit pe Benjamin Netanyahu la Casa Albă la începutul lunii trecute, mai exact: pe 7 aprilie. Sursa foto: Getty Images

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat joi că guvernul său acceptă propunerea trimisului special al SUA în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, privind o încetare a focului în Gaza şi eliberarea de ostatici, transmit Reuters şi Xinhua, potrivit Agerpres.

Potrivit postului public Kan TV, prim-ministrul israelian a făcut aceste remarci în timpul unei întâlniri cu familiile ostaticilor despre care se crede că sunt decedaţi. Biroul lui Benjamin Netanyahu nu a comentat imediat informaţia.

Gruparea militantă palestiniană Hamas a indicat în ce o priveşte mai devreme joi că a primit de la mediatori noua propunere şi o analizează.

"Conducerea mişcării (...) a primit noua propunere a (n.r.: trimisului special al preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve) Witkoff din partea mediatorilor şi o studiază în prezent în mod responsabil, astfel încât să servească intereselor poporului nostru, să-i aducă alinare şi să conducă la un armistiţiu permanent în Fâşia Gaza", se arată într-un comunicat al Hamas.

"Suntem pe punctul de a trimite o nouă propunere care, sperăm, va fi livrată mai târziu astăzi", a declarat miercuri Steve Witkoff. El a spus că are "un sentiment foarte bun cu privire la posibilitatea de a ajunge la (...) un armistiţiu temporar şi o soluţie pe termen lung".

Potrivit presei israeliene, textul acesteia prevede o încetare a focului de 60 de zile în Fâşia Gaza şi eliberarea de către Hamas a zece ostatici în viaţă. Conform noului proiect, ostaticii ar urma să fie eliberaţi în două grupuri în decurs de o săptămână. Totodată, Hamas ar trebui să predea cadavrele a 18 ostatici, în schimbul eliberării a 1.236 prizonieri şi deţinuţi palestinieni din închisori israeliene, împreună cu cadavrele a alţi 180 de palestinieni.

Noua iniţiativă americană prevede de asemenea ca distribuirea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza să fie din nou gestionată de ONU şi de organizaţiile internaţionale specializate şi ca armata israeliană să se retragă pe poziţiile deţinute înainte de începerea ultimei ofensive în martie.

Armistiţiul de două luni este destinat să faciliteze negocierile între Israel şi Hamas pentru a pune capăt conflictului care durează de aproape 20 de luni.

Conflictul actual din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul terorist fără precedent comis de Hamas în 7 octombrie 2023 în sudul Israelului şi soldat cu moartea a 1.218 de persoane, în majoritate civili. Alte 251 au fost luate ostatice şi duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 57 încă se află în Fâşia Gaza, dar armata israeliană deţine informaţii că doar 23 dintre ele mai sunt în viaţă.

Armata israeliană a ripostat cu o operaţiune militară dură asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Această campanie militară s-a soldat până joi la prânz cu 54.249 de morţi şi 123.492 de răniţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, date considerate fiabile de către ONU.

×
x close