Antena 3 CNN Externe Bilanţul provizoriu al primului naufragiu de la Lampedusa a ajuns la 359 de victime

Bilanţul provizoriu al primului naufragiu de la Lampedusa a ajuns la 359 de victime

Bilanţul provizoriu al primului naufragiu de la Lampedusa a ajuns la 359 de victime
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
12 Oct 2013   •   17:36
Bilanţul provizoriu al naufragiului, pe 3 octombrie, în largul Insulei Lampedusa, al unei ambarcaţiuni la bordul căreia se aflau imigranţi majoritatea provenind din Eritreea, a ajuns la 359 de victime, au anunţat sâmbătă medici italieni, relatează AFP, conform Mediafax.
Scafandri au adus sâmbătă la suprafaţă 20 de corpuri.
Doar 150 de persoane au supravieţuit naufragiului ambarcaţiunii la bordul căreia se aflau aproximativ 545 de persoane, majoritatea eritreeni, inclusiv femei şi copii.
 
O navă militară, Cassiopea, a sosit sâmbătă pe mica insulă din sudul Siciliei, pentru a prelua cele 339 de sicrie cu victime ale naufragiului de pe 3 octombrie, cea mai mare tragedie în imigraţia din Italia în ultimii peste zece ani.
Îmbarcarea, care a fost efectuată cu o macara, a început sâmbătă după-amiaza. Sicriele urmează să fie transportate la Porto Empedocle, în Sicilia.
De la Porto Empedocle, 100 de victime urmează să fie înhumate în cimitirul Agrigente, în Sicilia, la solicitarea prefectului insulei, iar celelalte în comune vecine, potrivit agenţiei Ansa.
Premierul Enrico Letta a anunţat miercuri funeralii naţionale pentru victimele acestei tragedii, cea mai mare din Mediterana, dar fără să fie stabilită o dată.
Potrivit unor ONG-uri, aproximativ 20.000 de imigranţi şi refugiaţi au murit, în ultimii 20 de ani, încercând să traverseze Mediterana.
 

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close