Antena 3 Externe Momentul prăbușirii blocului de 12 etaje din Miami. ”S-a simțit ca un cutremur!"

Momentul prăbușirii blocului de 12 etaje din Miami. ”S-a simțit ca un cutremur!"

de Laura Dinu    |    25 Iun 2021   •   12:35
Momentul prăbușirii blocului de 12 etaje din Miami.  ”S-a simțit ca un cutremur!"

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care un bloc de 12 etaje din Miami s-a prăbușit.

În imagini se poate vedea cum, în doar câteva secunde, o parte a clădirii se prăbușește și lasă în urmă un nor uriaș de praf. 

O persoană a murit și alte 99 sunt date dispărute. 

Echipele de salvare caută acum supraviețuitorii prinși sub dărâmături, în condițiile în care cel puțin 99 de locatari ai blocului sunt dați încă dispăruți. 

Echipele de căutare au detectat sunete sub dărmături, precum lovituri în beton, dar nu au auzit nicio voce, la câteva ore după ce o secțiune mare din Champlain Towers South s-a prăbușit, în Surfside, în apropiere de Miami Beach.

Prăbușirea a avut loc la 2 dimineața (ora 9 dimineața în România) pe Collins Avenue, din cauze momentan necunoscute.

Este vorba despre o clădire rezidențială cu 12 etaje situată la nr. 8777, construită în 1981 și  cu peste 100 de apartamente.

Un morman de moloz a apărut în locul unde s-a prăbușit partea expusă spre ocean.

Autoritățile nu au oferit informații în legătură cu cei aflați în clădire însă un pompier aflat la fața locului a spus că sunt "mai multe victime".

Presa locală a anunțat că o femeie a murit iar un băiat de 10 ani a fost scos dintre ruine.

Cel puțin opt persoane au fost duse la spital.

Santo Mejil, un bărbat de 50 de ani, a declarat ziariștilor că a fost sunat de soția sa, care lucra ca îngrijitor pentru o persoană vârstnică din clădire.

"Mi-a spus că a auzit o explozie mare. S-a simțit ca un cutremur", a povestit el.

Ulterior, soția sa i-a spus că a fost scoasă din clădire de salvatori.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close