Un documentar difuzat duminica trecută de televiziunea de stat rusă, în care președintele Vladimir Putin bea un pahar de chefir în timp ce discută cu propagandistul Pavel Zarubin, a fost transformat în doar câteva zile într-o amplă campanie de propagandă coordonată de boți pro-Kremlin pe rețelele sociale. Potrivit cercetătorilor de la proiectele de monitorizare Bot Blocker și Botnadzor, imediat după difuzare, sute de conturi automate au promovat intens „viața obișnuită” a președintelui, prezentând chefirul – popular în Rusia – ca pe dovada caracterului său „simplu și apropiat de oameni”.
Pe 7 mai, rețeaua de dezinformare Matryoshka a publicat un video în limba engleză susținând că americanii au început să caute pe Google brandul de chefir consumat de Putin („Ekovakino”), pentru a-l comanda din Rusia. Însă datele Google Trends nu au înregistrat nicio creștere semnificativă a căutărilor în Statele Unite după difuzarea filmului, scrie site-ul Meduza.
Pe platforma X (fostul Twitter), boți filo-Kremlin au comentat că produsul ar fi devenit popular și în rândul rușilor. „Putin a scos chefirul din frigider și… a devenit popular”, a postat unul dintre ei. În comentarii la articolele publicațiilor independente Agentstvo, TV Rain și Current Time, aceiași boți au subliniat „normalitatea” și „modestia” șefului statului: „Putin e un om obișnuit, la fel ca noi”, „Apartamentul său din Kremlin e foarte modest pentru președintele unei țări mari.”, „Dovada că e simplu și uman — mănâncă aceleași alimente ca restul populației.”
Botnadzor a raportat că, duminică, un sfert din comentariile automatizate de pe VKontakte (circa 1.800 de răspunsuri la 136 de postări) s-au concentrat pe documentar. Conturile l-au lăudat pe Putin ca „apărător al națiunii” și i-au mulțumit pentru „ridicarea țării din țărână”.
Până miercuri seara, boții au lăsat peste 300 de comentarii suplimentare pe tema frigiderului prezidențial și a brandului de chefir. „Asta dovedește că Putin este ca noi și mănâncă aceleași alimente”, „E frigiderul unui om normal: ouă, smântână, brânză de vaci. Nimic deosebit” și „Forța președintelui stă în apropierea de oameni” au fost câteva dintre mesajele repetitive.
Campania de imagine nu a ocolit nici canalele pro-guvernamentale de pe Telegram, care marți au difuzat articole identice cu titlul „Rușii cumpără pe rupte chefir Ekovakino, produs în regiunea Riazân”.
Chiar și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat miercuri despre popularitatea chefirului, iar răspunsul lui a fost: „Există suficient chefir pentru toată lumea.”
Analiza Agentstvo Media arată că mărcile prezentate în frigiderul lui Putin sunt disponibile în marile rețele de supermarketuri din Rusia și se regăsesc frecvent în coșurile de cumpărături ale rușilor obișnuiți. Alegerea alimentelor „obișnuite” pare astfel deliberată pentru a construi o imagine accesibilă a președintelui, contrastând însă cu celelalte informații despre stilul său de viață.
Anchete jurnalistice anterioare au descoperit că „palatul” prezidențial de pe coasta Mării Negre, la Gelendzhik, este mobilat cu obiecte de lux – mobilier italian, covoare de 16 milioane de ruble (aprox. 194.000 USD) și candelabre de 48 milioane de ruble (aprox. 583.000 USD).