Scene dramatice se petrec în Brazilia, lângă Rio de Janeiro, unde oamenii luptă disperaţi cu natura, ca să-şi salveze vieţile. Întreaga regiune a fost lovită de inundaţii extrem de violente. Viitura, provocată de ploile torenţiale, a ucis peste 380 de persoane.
Alte mii de de localnici şi-au pierdut casele. Camerele televiziunilor braziliene au surprins momentele tensionate când echipele de salvare s-au zbătut să-i salveze pe oamenii surprinşi de ape.
Salvatorii spun însă că numeroşi sinistraţi sunt, în continuare, izolaţi de ape.