x close

Brexitul se va produce vineri. Ce se va schimba de la 1 februarie 2020

de S.T.    |    28 Ian 2020   •   15:21
Brexitul se va produce vineri. Ce se va schimba de la 1 februarie 2020 534 Foto: pixabay.com

Brexitul se va produce vineri, ceea ce înseamnă la 1.317 de zile după decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană. Ce se va schimba de la 1 februarie? Schimburile cotidiene între Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor continua la fel ca înainte, până la finalul lui 2020. În timpul acestei perioade de tranziţie de 11 luni, Londra şi Bruxellesul îşi vor negocia viitoarea relaţie.

BREXIT 2020. Vineri la miezul nopţii (23:00 GMT), Uniunea Europeană va pierde, pentru prima dată, un stat membru, care este unul dintre cele mai mari şi cele mai bogate ţări din blocul comunitar.

Odată cu plecare a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE se va reduce până la 446 de milioane.

Teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%.

BREXIT 2020. Dacă Regatul Unit ar decide cândva să revină în UE, ţara ar trebui să se supună procedurii de aderare obişnuite.

La Bruxelles, retragerea Union Jack (drapelul Regatului Unit, n.red.) în faţa Parlamentului European va simboliza o schimbare reală: Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană şi devine o „ţară terţă”.

BREXIT 2020. Dintre cele 73 de locuri în Parlamentul European deţinute de britanici şi care vor rămâne vacante, 27 vor fi redistribuite, iar 46 vor fi rezervate viitoarelor noi state membre.

Londra nu va mai avea dreptul de a prezenta un candidat la postul de comisar european. De altfel, deja nu mai există un reprezentant britanic în Colegiul comisarilor, premierul Boris Johnson refuzând să propună unul în noua Comisie Europeană.

BREXIT 2020. Şeful executivului britanic nu va mai fi invitat la Consiliile Europene, iar membrii guvernului nu vor mai participa la reuniunile ministeriale ale UE.

În calitate de cetăţeni ai unei ţări terţe, britanicii nu vor mai putea pretinde posturi de funcţionari la Bruxelles. Aceia dintre ei care au obţinut o dublă naţionalitate vor putea rămâne în funcţii.

În schimb, Regatul Unit, al doilea contributor net la bugetul Uniunii Europene, după Germania, va continua să plătească până la finalul perioadei de tranziţie.

BREXIT 2020. Potrivit ONU, în jur de 1,2 milioane de cetăţeni britanici trăiesc într-o ţară din UE27, în special în Spania, Irlanda, Franţa, Germania şi Italia.

Sursă: Agerpres

Citeşte mai multe despre:

Brexit
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati