Decizia autorităţilor de la Sofia survine ca urmare a unei solicitări venită din partea Statelor Unite. Bulgarii au avut în vedere doi deţinuţi de la centrul american de detenţie Guantanamo, care s-au comportat bine în detenţie şi care respectă valorile familiei, a spus Ţvetan Ţvetanov.
Decizia finală va fi luată de autorităţile de la Sofia într-o lună. Ţvetanov a precizat că nu este vorba de deţinuţi vinovaţi de acte teroriste, ci despre persoane considerate susţinătoare ale unor organizaţii teroriste.
Bulgaria a anunţat încă din luna decembrie că ar putea prelua unul sau doi deţinuţi de la Guantanamo. Conform presei din Bulgaria, transferarea deţinuţilor de la Guantanamo este parte a planului lui Barack obama de a închide centrul american de detenţie.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate