Antena 3 CNN Externe Bulgaria se pregăteşte să repună în funcţiune două reactoare nucleare de la Kozlodui

Bulgaria se pregăteşte să repună în funcţiune două reactoare nucleare de la Kozlodui

Bulgaria se pregăteşte să repună în funcţiune două reactoare nucleare de la Kozlodui
Sursa foto: centrala nucleara kozlodui
16 Ian 2009   •   22:57

Executivul Bulgariei a anunţat, vineri, începerea pregătirilor tehnice pentru repunerea în funcţiune a unuia dintre cele două reactoare nucleare de la Kozlodui, care fuseseră scoase din uz la sfârşitul lui 2006. Porivit AFP, măsura guvernului bulgar se datorează crizei gazelor.
Vineri dimineaţa, un alt reactor, tot al centralei nucleare de la Kozlodui, a suferit o pană, fără scurgeri radioactive, conducând la o diminuare a capacităţii.
Premierul bulgar, Serghei Stanişev, a explicat că demersul nu va fi făcut fără un acord al Bruxelles-ului. Pentru pregătirile de repornire sunt necsare cel puţin 45 de zile.
"Guvernul a luat hotărârea să demareze activităţi de ordin tehnic pentru pregătirea punerii în funcţiune unei părţi a centralei nucleare, dacă această situaţie a crizei gazului se va prelungi pe o perioadă nedeterminată", a declarat el.
"Desigur, trebuie luate în considerare riscuri politice. Nu putem acţiona unilateral şi să ne punem partenerii în faţa unui fapt împlinit. Un dialog cu Comisia Europeană şi statele membre este necesar", a evidenţiat acesta.
Bulgaria este foarte afectată de oprirea, timp de zece zile, a livrărilor de gaz rusesc via Ucraina. Vecinii noştri de la sud sunt dependenţi în proporţie de 92 la sută de livrările de gaze ruseşti.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: centrala nucleara
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close