Antena 3 CNN Externe Câini roboţi, umanoizi dansatori şi dispozitive politicoase, în "cea mai mare colecţie de roboţi din Europa"

Câini roboţi, umanoizi dansatori şi dispozitive politicoase, în "cea mai mare colecţie de roboţi din Europa"

Câini roboţi, umanoizi dansatori şi dispozitive politicoase, în "cea mai mare colecţie de roboţi din Europa"
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
30 Noi 2013   •   13:17
Câini-roboţi, dispozitive vorbăreţe şi umanoizi dansatori sau cu discurs politicos se numără printre obiectele expuse într-un muzeu al roboţilor afectuoşi, deschis de câţiva pasionaţi care afirmă că au alcătuit "cea mai mare colecţie de roboţi din Europa", inaugurat în această toamnă la Madrid, conform Mediafax.
Potrivit AFP, Muzeul Robotului expune 140 de dispozitive, inclusiv o colecţie cu celebrii câini-roboţi Aibo, comercializaţi de compania Sony între anii 1999 şi 2006.
"Este vorba, din câte ştim noi, de cea mai mare colecţie de roboţi din Europa şi în special de câini-roboţi Aibo", a declarat Daniel Bayon, directorul muzeului, amenajat pe o suprafaţă de 100 metri pătraţi, alături de magazinul său de jocuri video.
Micuţa "haită" de Aibo reprezintă cea mai importantă colecţie expusă în afara ţării natale, Japonia, spune Daniel Bayon, în timp ce un model din cea mai avansată gamă a acestui robot, ERS-7, se plimbă o masă, lăsându-se mângâiat, cu aparentă plăcere, de vizitatorii binevoitori.
"Aceştia sunt roboţii-câini cei mai avansaţi care au fost creaţi vreodată", a precizat Daniel Bayon.
Din categoria roboţilor umanoizi, Omnibot, fabricat de compania Tomy în anii '80, îşi plimbă silueta robustă prin muzeu, în timp ce alţi şase roboţi miniaturali proiectează lumini albastre, executând o coregrafie inedită pe ritmurile piesei "Gangnam Style".
"Bună ziua, mă numesc Nao, sunt un robot foarte special", spune un micuţ dispozitiv umanoid înalt de 58 de centimetri, cu urechile luminoase şi albastre, creat de compania franceză Aldebaran, pentru cercetări ştiinţifice şi educaţie. "Pot să simulez comportamentul unei fiinţe vii şi, dacă nu vă deranjează, mă voi face comod", adăugă el, aşezându-se pe un scaun.
De la deschiderea sa, la jumătatea lunii noiembrie, biletele pentru vizite cu ghid în muzeul madrilen s-au epuizat de mai multe ori. Muzeul reprezintă o iniţiativă a lui Daniel Bayon, în colaborare cu Pablo Medrano, un alt pasionat de robotică.
 

×
Subiecte în articol: roboti Madrid colectie Europa japonia caini silueta
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close