Antena 3 CNN Externe Doi călugări au incendiat o antenă 5G în Franța pentru că au vrut să ”facă un bine umanității”

Doi călugări au incendiat o antenă 5G în Franța pentru că au vrut să ”facă un bine umanității”

Doi călugări au fost plasați sub control judiciar după ce au încercat să dea foc unui stâlp cu o antenă 5G în Franța.

Doi călugări au incendiat o antenă 5G în Franța pentru că au vrut să ”facă un bine umanității”
Sursa foto: Pixabay
de Alexandra Ionescu    |    22 Sep 2021   •   16:30

După ce au fost prinşi, ei au declarat că nu au vrut decât să protejeze populaţia de efectele nocive ale 5G, susținând că antenele sunt dăunătoare pentru sănătate și că au vrut să facă un bine umanității.

Ei n-au reuşit să-şi ducă planul până la capăt pentru că stâlpul pe care era fixată antena n-a luat foc.

Însă nu s-au dat bătuți și au încercat să mai aprindă unul dintr-o localitate învecinată, în seara următoare, și atunci au fost surprinși și reținuți de poliție.

Pagubele provocate stâlpilor au fot neglijabile, dar călugării au fost acuzați de „distrugere și tentativă de distrugere cu un dispozitiv incendiar”.

Un reprezentant al mănăstirii din care fac parte a precizat că este vorba despre un act izolat și ”o greșeală tinerească”.

×
Subiecte în articol: calugari Franta Lyon antena 5G
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close