Antena 3 CNN Externe Călugăriţele unei mănăstiri din Grecia cântă în faţa flăcărilor şi refuză să fie evacuate

Călugăriţele unei mănăstiri din Grecia cântă în faţa flăcărilor şi refuză să fie evacuate

Imagini dramatice ilustrează situațiile extreme generate de incendiile de amploare care au cuprins zona din apropierea capitalei Greciei.

Călugăriţele unei mănăstiri din Grecia cântă în faţa flăcărilor şi refuză să fie evacuate
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Iul 2023   •   15:15

Un incendiu de vegetație de mari proporții a izbucnit în Mandra, municipalitate situată la câteva zeci de kilometri de Atena.

Flăcările au cuprins dealul pe care se află o mănăstire iar polițiștii au fost trimiși să le convingă pe călugărițele de acolo să evacueze locația.

Imagini distribuite pe rețelele sociale arată cum femeile par să refuze evacuarea.

Citește și: Un român a fost ridicat de poliție și dus la secție, în Grecia, pentru că ar fi declanșat incendiul masiv de lângă Atena

În schimb, ele ies afară din mănăstire cântând cântece bisericești și rugându-se lui Dumnezeu, în timp ce fumul degajat de incendii întunecă cerul în spatele lor.

Presa greacă mai notează că au fost emise ordine de evacuare pentru locuitorii din Nea Zoi - unde mai multe locuințe au ars complet, în Agia Sotira, Palaiochori, Panorama și Pournaria.

Numeroși cetățeni s-au prezentat la spital, acuzând dificultăți de respirație, din cauza fumului dens care a invadat zonele.
 

×
Subiecte în articol: Mandra călugărițe cântă flacari manastire
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close