Antena 3 CNN Externe Premierul britanic: Nu le mai spuneți ISIS!

Premierul britanic: Nu le mai spuneți ISIS!

Premierul britanic: Nu le mai spuneți ISIS!
02 Dec 2015   •   18:28

Premierul britanic David Cameron şi-a anunţat miercuri decizia de a desemna gruparea jihadistă Statul Islamic exclusiv cu acronimul în limba arabă 'Daesh', pentru a scoate în evidenţă lipsa de legitimitate a acestei organizaţii, transmite AFP.

Această grupare 'nu este nici o emanaţie a islamului, nici un stat', a subliniat Cameron în faţa Camerei Comunelor, cu prilejul dezbaterilor referitoare la o intervenţie militară britanic în Siria împotriva Statului Islamic.

Gruparea este denumită în limba engleză Islamic state (IS), ISIL (Islamic state of Iraq and the Levant) sau ISIS (Islamic state of Iraq and Sham).

'Cred că este timpul să ne alăturăm aliaţilor noştri Franţa, Liga Arabă şi alţi membri ai comunităţii internaţionale, folosind, cât de des posibil, termenul de 'Daesh' în locul celui de 'ISIL'', a arătat prim-ministrul britanic.

De altfel, unul din conturile de Twitter ale guvernului britanic, denumit până acum 'UK Against ISIL' a fost rebotezat 'UK Against Daesh', chiar în momentul în care David Cameron făcea anunţul respectiv.

Deşi termenul 'Daesh' este acronimul în limba arabă pentru ISIL (Statul Islamic în Irak şi în Levant), se pare că el nu este bine văzut de către jihadişti, pentru că, atunci când este pronunţat, nu se aude cuvântul 'islamic'.

În plus, adepţi şi membri ai grupării utilizează în limba engleză acronimul ISIS pentru a se descrie, încă un motiv pentru premierul britanic de a nu mai folosi acest apelativ, mai notează AFP, preluată de Agerpres.

×
Subiecte în articol: David Cameron ISIS daesh
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close