Antena 3 CNN Externe Casa Albă: Irakul este în pragul unei "catastrofe umanitare"

Casa Albă: Irakul este în pragul unei "catastrofe umanitare"

Casa Albă: Irakul este în pragul unei "catastrofe umanitare"
de S.T.    |    07 Aug 2014   •   21:23

Casa Albă a condamnat vehement, joi, ofensiva insurgenţilor sunniţi în nordul Irakului, denunţând o situaţie apropiată de o "catastrofă umanitară", relatează AFP.

"
Colaborăm intens cu Guvernul irakian pentru a-l ajuta să facă faţă situaţiei umanitare", a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

"Acţiunile insurgenţilor au amplificat criza, iar Irakul se apropie de o catastrofă umanitară", a spus Earnest.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, analizează posibilitatea lansării unor raiduri aeriene în nordul Irakului, în zonele ocupate de insurgenţi ai grupului terorist sunnit Stat Islamic, afirmă surse oficiale americane citate de ziarul The New York Times. Potrivit surselor citate, preşedintele Obama a analizat o serie de opţiuni, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Securitate Naţională.

Printre opţiunile examinate se numără raiduri aeriene asupra poziţiilor insurgente şi paraşutarea de provizii alimentare pentru cei circa 40.000 de refugiaţi din zona Sinjar, în nordul Irakului.

"Este posibil să asistăm la o catastrofă umanitară în acea zonă. Preşedintele Obama va lua rapid o decizie", a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul Administraţiei americane. 

Insurgenţi sunniţi membri ai grupului terorist Stat Islamic au ocupat joi Qaraqosh, cel mai mare oraş creştin din Irak (având 50.000 de locuitori), şi alte zone din provincia Ninive, inclusiv principalul oraş, Mosul.

Citeşte şi:

Papa Francisc cere protejarea creştinilor din Irak: Violența nu este niciodată învinsă prin violență, ci prin pace!

×
Subiecte în articol: Casa Alba Irak Barack Obama
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close