Antena 3 CNN Externe Casa Albă şi-a cerut scuze, după ce a concediat o funcţionară pe nedrept (VIDEO)

Casa Albă şi-a cerut scuze, după ce a concediat o funcţionară pe nedrept (VIDEO)

Casa Albă şi-a cerut scuze, după ce a concediat o funcţionară pe nedrept (VIDEO)
Sursa foto: Foto: nydailynews.co
22 Iul 2010   •   18:30

O funcţionară de la Casa Albă a fost concediată după apariţia unei înregistrări în care ar fi recunoscut că a limitat în mod voit ajutoarele acordate unui fermier pe motiv că acesta era alb. Ulterior, autorităţile americane au fost nevoite să-şi ceară scuze, întrucât înregistrarea fusese trunchiată, informează AFP.

La începutul acestei săptămâni, site-ul web al conservatorului Andrew Breitbart a publicat o înregistrare video în care Shirley Sherrod, funcţionar în Departamentul Agriculturii, părea să recunoască faptul că a limitat în mod voit ajutoarele acordate cu 24 de ani în urmă unui fermier, numai din cauză că acesta era alb.

După publicare materialului video, Shirley a fost concediată. Câteva zile mai târziu, însă, oficialii de la Casa Albă au vizionat varianta nefragmentată a înregistrării şi au descoperit că Sherrod încerca, de fapt, să denunţe comportamente rasiste.

"Doamna Sherrod merită scuze, fără nici o îndoială", a declarat ulterior purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs. "Toţi actorii (din acest caz) s-au pronunţat fără a cunoaşte toate faptele", a adăugat acesta.

Înregistrarea trunchiată:

 

Înregistrarea completă:

 

Antena3.ro

 

 

×
Subiecte în articol: Casa Alba SUA concediere inregistrare
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close