Antena 3 CNN Externe Cât costă un SUFLET de copil? 10.000 de dolari şi fetiţele de 10 ani devin sclave pentru tot restul vieţii

Cât costă un SUFLET de copil? 10.000 de dolari şi fetiţele de 10 ani devin sclave pentru tot restul vieţii

Cât costă un SUFLET de copil? 10.000 de dolari şi fetiţele de 10 ani devin sclave pentru tot restul vieţii
Sursa foto: Foto: jurnalul.ro
de O.P.    |    21 Noi 2013   •   11:47

În aceeaşi lume ca şi noi, în acelaşi 2013 sute de mii de fete sunt tranzacţionate asemenea unor animale. În familiile arabilor este un adevărat blestem să te naşti fată, părinţii îşi vând copilele care abia împlinesc 10 ani pentru câteva mii de dolari şi eventual nişte animale sau mâncare.

Şeicii bogaţi pleacă la "vânătoare" de fete tinere, în special în ţările sărace, pentru că acolo disperarea oamenilor trece de legăturile de sânge mamă-fiică.

Tripoli, Nordul Libanului – (N.R. - a nu se confunda cu capitala Libiei) Abir Alkak ar fi vrut să-l plesnească pe şeic. Chiar acolo, la moschee, după rugăciunea de vineri. Bărbatul, în jur de 50 de ani, îi ceruse lui Abir să îi facă rost de o fetişcană de 15-16 ani, de preferat o refugiată din Siria săracă, pentru că voia să se însoare a patra oară, scrie jurnalul.ro.

Auzise că la Tripoli şi în satele din Nordul Libanului, unde sute de mii de sirieni îşi găsiseră refugiu timp în ultimii trei ani de când începuse revolta în Siria, erau multe familii sărace dispuse să îşi vândă fetele pentru câteva mii de dolari.

Abir, o tânără de 24 de ani, nu l-a plesnit pe şeic, deşi ar fi putut să-l doboare pe loc. “Dacă mai calci pe aici, îţi tai barba!” i-a zis înainte să iasă din moschee şi să trântească şi uşa după ea. “Din ăştia întâlnesc pe toate drumurile! De doi ani, de când am ajuns în Liban,” îmi explică Abir cu năduf. Era al doilea şeic saudit care îi propunea afacerea la moschee. Alţi bărbaţi, libanezi mai ales, au acostat-o pe stradă sau în taxiuri. “Hei, ştii cumva o familie care are o fetişcană de măritat? Cunosc un şeic care e dispus să plătească binişor pentru o fată cinstită.” Clienţii sunt dispuşi să ofere chiar şi 10.000 de dolari, preţul pieţei. Jumătate îi rămâne peţitoarei, iar restul i se cuvine familei miresei.

×
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close