Antena 3 CNN Externe CATASTROFĂ evitată în ultima clipă! Echipajul unui submarin nuclear britanic a trecut pe lângă MOARTE "ca prin urechile acului"

CATASTROFĂ evitată în ultima clipă! Echipajul unui submarin nuclear britanic a trecut pe lângă MOARTE "ca prin urechile acului"

CATASTROFĂ evitată în ultima clipă! Echipajul unui submarin nuclear britanic a trecut pe lângă MOARTE "ca prin urechile acului"
05 Iun 2014   •   15:11

Echipajul unui submarin nuclear britanic a fost foarte aproape de moarte atunci când sistemul de aer condiţionat s-a defectat brusc, iar temperatura de la bord a crescut foarte mult.
Catastrofa a fost evitată după ce submersibilul militar s-a scufundat la o adâncime de peste 200 de metri, acolo unde temperatura apei era mult mai rece.

Situaţia critică s-a petrecut în urmă cu trei ani şi a avut în prim-plan submarinul HMS Turbulent, în timpul unei misiuni de patrulare din Oceanul Indian.
Potrivit surselor militare, după ce sistemul de climatizare a cedat, temperatura din interiorul navei a crescut la peste 60 de grade Celsius.

"Eram convins că vom suferi multe pierderi de vieţi omeneşti", declară Ryan Ramsey, ofiţerul aflat la comanda submarinului la acea vreme, pentru Plymouth Herald.
mi amintesc cum membrii echipajului leşinau peste tot, mulţi dintre ei aflându-se încă în post. A fost absolut terifiant, nu mi-e ruşine să spun că mi-a fost cu adevărat frică. Mă uitam la o fotografie cu familia mea şi-mi spuneam că trebuie să trecem peste situaţia asta dificilă", spune Ramsey.

Ofiţerul de la comanda submarinului HMS Turbulent
El spune că situaţia a devenit disperată atunci când bocaporturile au rămas blocate. După aceea, rând pe rând, mai toate sistemele de la bord au suferit defecţiuni, iar toţi marinarii căutau un spaţiu în care să se refugieze din faţa căldurii sufocante.
În acel moment, Ramsey se afla pe puntea de comandă.

"Am coborât pe deckul inferior şi am fost copleşit de valul de căldură. Am intrat în cabina unui coleg care tremura şi plângea, după care s-a prăbuşit la podea", povesteşte comandantul.

Nimeni nu putea face prea mult pentru remedierea situaţiei din cauza echipamentului care era prea fierbinte ca să poată fi atins. De asemenea, după cum declară Ramsey, submarinul nu se putea întoarce în portul  Fujairah, din Emiratele Arabe Unite, de teamă să nu declanşeze "probleme politice şi diplomatice".
"Simţeam că totul este împotriva noastră. Ceream furios sprijin divin, în vreme ce echipajul plângea şi se gândea la o cale de supravieţuire. Poate singura", adaugă Ramsey, profund emoţionat.

Rămas fără alte opţiuni, căpitanul dă un ordin decisiv. El a dispus ca submarinul să coboare rapid în ape mai adânci. La un nivel de submersie de aproape 200 de metri, temperatura de la bord a început să se răcească treptat, iar sistemele au dat semne de revenire.

Ulterior, s-a aflat că sistemul de aer condiţionat fusese stricat de o specie de crustacee marine, pe perioada staţionării din portul Fujairah.

"Nu trece o zi fără să nu mă gândesc la ce s-a întâmplat atunci. Suferinţa cea mai mare era să îmi văd echipajul în acea stare deplorabilă. Asta nu am cum să uit vreodată", spune Ramsey, care s-a hotărât să vorbească despre acest incident la 3 ani de la producerea lui, pentru a demonstra, culmea, avantajele şi perspectivele serviciului militar.

×
Parteneri
Două linii de tramvai din Bucureşti sunt blocate, din cauza unui accident
x close