Antena 3 CNN Externe Cazul "îngerului blond": Autorităţile de la Sofia vor ca micuţa Maria să revină să revină în Bulgaria

Cazul "îngerului blond": Autorităţile de la Sofia vor ca micuţa Maria să revină să revină în Bulgaria

Cazul "îngerului blond": Autorităţile de la Sofia vor ca micuţa Maria să revină să revină în Bulgaria
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
29 Oct 2013   •   20:50

Agenţia pentru protecţia copilului de la Sofia va face demersuri ca fetiţa Maria, găsită într-o tabără de romi din Grecia, să revină în Bulgaria, relevă un comunicat de presă difuzat marţi de această instituţie, informează Agerpres.

După revenirea sa în ţară, Maria va fi plasată într-un centru de plasament la asistenţi maternali până când va fi luată o decizie cu privire la locul unde va rămâne copilul: la părinţi, la rude sau într-un centru de plasament.

Dacă se confirmă că fetiţa a fost victima traficului de persoane, Agenţia va propune ministrului de Interne să emită un ordin care să interzică ca ea să părăsească ţara timp de doi ani. După această perioadă, fetiţa va continua să fie supravegheată de Agenţie timp de cel puţin un an, se mai afirmă în comunicat.

La sfârşitul săptămânii trecute, rezultatele testului ADN au confirmat că părinţii fetiţei blonde găsite într-o tabără de romi din Grecia sunt Saşa şi Atanas Rusevi. Cei doi romi trăiesc în satul Nikolaevo din centrul Bulgariei şi au între 7 şi 10 copii. Potrivit presei bulgare, părinţii nu pot spune cu certitudine care este numărul copiilor lor.

Misterul fetiţei blonde găsite într-o tabără de romi din Grecia. Peste 8.000 de apeluri telefonice după ajutorul cerut pentru identificarea ei

Saşa, presupusa mamă a Mariei, susţine că au dat-o pe fetiţă unei familii din Grecia pentru că nu aveau bani pentru a-şi creşte toţi copiii. Saşa a văzut-o pe fetiţă la televizor şi a recunoscut-o.

Mama fetei a fost în Grecia între 2008 şi 2010, iar Maria s-a născut pe 31 ianuarie 2010. Presupusa mamă a mai declarat că nu ştie cu certitudine dacă Maria este realmente fetiţa ei, dar că îi seamănă foarte mult. Cinci dintre copiii familiei de romi sunt albi şi seamănă cu Maria, precizează presa bulgară.

Familia este foarte săracă, toţi membrii ei locuind într-o singură cameră.

Justiţia elenă a inculpat şi plasat în arest în urmă cu câteva zile un cuplu de romi pentru 'răpirea' unei fetiţe blonde a cărei descoperire într-o tabără de romi a atras un val de apeluri din partea părinţilor sau a rudelor aflate în căutarea unor copii dispăruţi.


Foto: Agerpres/AP

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close