Antena 3 CNN Externe CE a deschis o investigaţie împotriva Germaniei, din cauza excedentului comercial excesiv

CE a deschis o investigaţie împotriva Germaniei, din cauza excedentului comercial excesiv

CE a deschis o investigaţie împotriva Germaniei, din cauza excedentului comercial excesiv
13 Noi 2013   •   17:28

Comisia Europeană a decis miercuri începerea unei investigaţii împotriva Germaniei, din cauza excedentului comercial excesiv, folosindu-se de prerogativele extinse ale instituţiei în domeniul politicilor economice ale statelor din zona euro, scrie Bloomberg.
  
Decizia de a monitoriza dezechilibrele din economia germană a fost luată în urma criticilor numeroase referitoare la excedentul de cont curent care, la nivelul de 7% din PIB, este al doilea ca mărime din zona euro şi limitează exporturile altor ţări din regiune prin întărirea monedei unice.
    
Dezechilibrele din economia Germaniei au fost criticate recent de Trezoreria SUA, care consideră că excedentul comercial german frânează creşterea economiei europene şi mondiale.
    
FMI a cerut la rândul său cancelarului german Angela Merkel să reducă excedentul comercial la un nivel corect, pentru a ajuta partenerii din zona euro să îşi restrângă deficitele.
  
"Creşterea cererii interne în Germania ar ajuta la reducerea presiunilor de apreciere a euro, facilitând accesul exportatorilor din periferia zonei euro pe pieţele mondiale", a afirmat luni comisarul pentru Economie şi Afaceri Monetare, Olli Rehn, pe blogul său.
    
Germania a înregistrat anul trecut un excedent comercial de 188 de miliarde de euro, al doilea cel mai mare începând din 1950. Aproape 70% din exporturile Germaniei au avut ca destinaţie ţări europene.
    

×
Subiecte în articol: Germania Angela Merkel
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close