Președintele Cehiei, Petr Pavel, s-a întors la birou din vacanță luni, 15 septembrie, după ce, la începutul lunii, a plecat într-o nouă aventură cu motocicleta. A ajuns cu trenul auto până la Košice, de unde și-a continuat drumul pe două roți prin Ungaria și apoi prin România, pe care a traversat-o aproape în întregime. "Aș recomanda România oricui. Avem uneori prejudecăți că este o țară înapoiată, dar este de fapt frumoasă, cu oameni prietenoși și locuri minunate", a spus el, scrie publicaţia cehă iDNES.
A preferat munții, cazările modeste și discreția. Și-a planificat singur traseele, nu a petrecut mai mult de o noapte în același loc și își rezerva cazările zilnic, în funcție de cum evolua călătoria. A fost însoțit doar de câțiva prieteni apropiați și de un minim de protecție. Pentru cei care nu ştiau cine sunt, ar fi părut doar un grup de motocicliști obișnuiți, aflați într-o excursie.
"Călătoria cu trenul a fost excelentă, pentru că am economisit două zile și am avut timp să mă odihnesc înainte de drum. Cât despre călătorie, aș recomanda România oricui. Avem uneori prejudecăți că este o țară înapoiată, dar este de fapt frumoasă, cu oameni prietenoși și locuri minunate. Munții sunt încă sălbatici, dar și foarte primitori — o combinație rară în zilele noastre", a declarat Petr Pavel.
Printre destinațiile parcurse s-au numărat celebrele drumuri montane Transfăgărășan și Transalpina. A fost timp și pentru plimbări, dar și pentru vizitarea mai multor obiective turistice. Nici aventura nu a lipsit: grupul a dat nas în nas cu urși.
În total, grupul a parcurs peste 3.000 de kilometri, nefiind descurajat nici de vremea rea. Majoritatea traseului a fost pe asfalt, dar au inclus și porțiuni de drumuri neasfaltate.
"Personal, nu cunosc un grup de motocicliști mai bine sudat, care să conducă atât de dinamic și, în același timp, să pună un accent real pe siguranță. Desigur, excursia a fost despre motociclete, dar serile petrecute împreună, cu discuții serioase și amuzante, au fost la fel de memorabile", a povestit unul dintre participanții la excursie.
La începutul lunii, Petr Pavel, a fost văzut la Craiova. Şeful statului ceh s-a plimbat prin centrul vechi al oraşului şi prin Parcul Romanescu.