Seceta care a secat Dunărea vara aceasta a amenințat chiar alimentarea cu electricitate a României, care folosește apa fluviului pentru răcirea reactoarelor nucleare. Este doar unul dintre semnalele că geografia a redevenit o forță decisivă în lume. De la Strâmtoarea Ormuz, blocată de Iran, până la Canalul Panama, secat de El Niño, câteva puncte de pe hartă țin acum ostatică economia globală, scrie The New York Times.
Timp de decenii, am trăit într-o lume care părea să fi depășit geografia.
Informațiile, banii, mărfurile, virusurile și armele au ajuns să sfideze distanța. Confidențe șoptite și recompense de miliarde de dolari circulă instantaneu. Telefoane, mandarine și sandale ne sunt livrate la ușă de pe celălalt capăt al globului. Rachetele balistice traversează continente în câteva minute.
Asemenea certitudini de zi cu zi au fost însă puse sub semnul întrebării de haosul economic provocat de blocarea unei singure rute vitale de transport maritim și energie, în Golful Persic.
Conflictul din Orientul Mijlociu, declanșat de atacurile americano-israeliene asupra Iranului acum șapte luni, a făcut să crească prețurile la energie. A contribuit și la majorarea dobânzilor, a perturbat producția fabricilor din întreaga lume, a pus în pericol recoltele și a alimentat proteste furioase, din Siria până în Guatemala.
Geografia se întoarce în forță.
„Când ne gândim la economia globală sau la economia modernă, uităm adesea de instalațiile de bază, adică de logistică”, spune Shannon O'Neil, vicepreședinte senior pentru studii la Council on Foreign Relations, unde deține catedra Maurice R. Greenberg. „Lucrurile tot trebuie să ajungă dintr-un loc în altul”.
Conflictele și schimbările climatice provoacă perturbări
State și grupări armate care nu se pot compara nici pe departe cu puterea militară, tehnologică sau economică a Statelor Unite au reușit, într-o anumită măsură, să țină economia mondială ostatică doar datorită poziției lor pe hartă.
Iranul a perturbat traficul prin Strâmtoarea Ormuz, singura cale maritimă de acces spre Golful Persic și cel mai important punct de strangulare energetică al lumii. Iar miliția houthi din Yemen, susținută de Iran, a preluat controlul asupra altui punct de tranzit esențial, Strâmtoarea Bab el-Mandeb, culoarul îngust de la intrarea sudică în Marea Roșie.
Chiar și acum, când petrolul a început din nou să curgă prin Golful Persic, asta se întâmplă mai ales prin forță brută, cu petroliere escortate de Marina SUA.
Aceste crize sunt un semnal de alarmă: rute de tranzit esențiale, precum Marea Chinei de Sud și Canalul Suez, au încă o influență uriașă asupra comerțului și, implicit, asupra bunăstării a zeci de milioane de oameni.
În același timp, geografia strategică și economică a lumii este remodelată de schimbările climatice. Acestea perturbă căi de navigație vechi de secole și trasează rute noi pe fața planetei.
Vara aceasta, seceta a secat râuri precum Rinul și Dunărea, în Europa. A dat peste cap transportul de mărfuri, a scumpit transportul naval și a redus producția industrială. A amenințat și alimentarea cu electricitate în Ungaria și România, țări care folosesc apa din râu pentru răcirea reactoarelor nucleare.
În America Latină, administratorii Canalului Panama, prin care trece aproximativ 40% din traficul de containere al SUA, au restricționat circulația din cauza nivelului scăzut al apei, agravat de El Niño.
La mii de kilometri mai la nord, companii de transport naval chineze au profitat recent de încălzirea apelor pentru a lansa primul tranzit comercial regulat prin Oceanul Arctic. Evoluția promite să intensifice competiția strategică cu Statele Unite, așa cum o arată tentativa președintelui Trump de a pune mâna pe Groenlanda.
Ordinea postbelică s-a prăbușit
Geografia a fost întotdeauna o forță puternică în afacerile internaționale. În secolul al V-lea î.Hr., în timpul Războiului Peloponesiac, Sparta s-a folosit de controlul asupra strâmtorii Dardanele pentru a tăia aprovizionarea cu cereale a Atenei.
În timpul vieții noastre însă, de când globalizarea a prins avânt, în anii '90, tehnologia a eclipsat adesea geografia.
Acea ordine internațională se baza însă pe viziunea unei cooperări globale reciproc avantajoase și pe un sistem de reguli și legi care se erodează.
Confruntarea și constrângerea au devenit abordări de primă instanță, nu ultime soluții. Încrederea s-a prăbușit chiar și între aliați.
Discursul lui Trump de săptămâna trecută la Națiunile Unite ar putea fi citit ca un epitaf pentru viziunea postbelică, mai optimistă.
„Prada îi aparține învingătorului”, a spus el despre decizia de a pune stăpânire pe rezervele de petrol ale Venezuelei, un exemplu al abordării sale de tip „câștigătorul ia tot” în politica externă.
Trump a accelerat evident dezintegrarea ordinii postbelice, dar rădăcinile sunt mai adânci.
Exact rețelele care au făcut globalizarea atât de reușită au creat și noi tipuri de vulnerabilități și dezechilibre de putere.
În epoca hiperglobalizării, începută în anii '90, atât Statele Unite, cât și China s-au bazat tot mai mult pe controlul punctelor de strangulare economice, nu fizice. Statele Unite și-au folosit dominația asupra sistemului financiar global pentru a-și pedepsi adversarii, prin înghețarea activelor sau blocarea tranzacțiilor comerciale. China și-a folosit rezervele de pământuri rare pentru a-și presa rivalii.
Nu e, poate, surprinzător că puterile mai slabe și-au căutat propriile pârghii de presiune. În cazul Iranului, aceasta este geografia. În anii 2000 și 2010, Iranul s-a aflat sub sancțiuni severe, dar nu a fost niciodată aproape de a închide Strâmtoarea Ormuz, spune Edward Fishman, cercetător senior la Council on Foreign Relations.
„Cred că asta arată cât de mult ne-am îndepărtat de paradigma globalizării, din moment ce până și formele de relief sunt transformate în arme”, spune Fishman, fost diplomat. „Și cred că tendința nu va face decât să continue”.
Confruntarea violentă este o tactică. Cealaltă este financiară. Iranul a presat armatorii să plătească pentru trecerea prin Strâmtoarea Ormuz.
„Pentru asta luptă acum Iranul, în multe privințe: pentru capacitatea de a face bani din comerț”, spune Fishman.
Amenințarea ridică semne de întrebare privind accesul liber la căile navigabile ale lumii, un lucru considerat de la sine înțeles de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Statele Unite au fost, practic, garantul libertății de navigație. Disponibilitatea lor de a-și păstra acest rol a scăzut însă, iar alte puteri au prins curaj să o conteste.
China continuă să-și arate mușchii în apele din jurul Taiwanului, trimițând patrule pentru a-și afirma pretențiile asupra mărilor din jurul insulei.
Ucraina și Taiwanul ocupă poziții-cheie
Neglijarea geografiei a fost rezultatul miopiei politice, susține Hal Brands, profesor la Johns Hopkins și autorul cărții „The Landscape of Power: Geography and the Rise and Fall of Nations” („Peisajul puterii: geografia și ascensiunea și căderea națiunilor”).
„În ultimii aproximativ 30 de ani, am funcționat pe baza a două presupuneri false”, spune Brands. Prima era că „lupta pentru influență dintre puterile rivale devenise de domeniul trecutului. Iar asta se lega de a doua, potrivit căreia geografia și constrângerile ei fuseseră practic anulate de inovație”.
Ucraina, observă el, este de generații un punct de dispută pentru că ocupă o poziție esențială pe continentul eurasiatic. Este o balama între puterile europene și cele asiatice, cu porturi la Marea Neagră și un pământ incredibil de fertil.
Și Taiwanul se află la o răscruce esențială, între Japonia și Indonezia, ca element central al unui lanț de insule din largul coastei Chinei.
Desigur, tehnologia, industria și geografia s-au influențat mereu reciproc. Dezvoltarea infrastructurii de extracție și transport al petrolului în Orientul Mijlociu, după Al Doilea Război Mondial, a transformat Strâmtoarea Ormuz dintr-o simplă rută utilă de tranzit într-un punct de strangulare economic și energetic.
Perturbările actuale ale rutelor maritime esențiale încurajează alternative, precum construcția mai multor conducte, care pe termen lung ar putea redesena din nou hărțile economice și militare. La fel vor face și progresele tehnologice și schimbările din relațiile comerciale.
Oricum ar fi, destrămarea ordinii internaționale postbelice va aduce, cel mai probabil, o lume cu tot mai multe conflicte. Iar în opinia lui Brands, geografia va „modela tot mai mult felul în care se vor desfășura aceste lupte”.
