Ce i-au făcut medicii unui bolnav de COVID care a stat două luni la ATI: E una din cele mai frumoase zile

de Milena Niță    |    06 Sep 2020   •   12:15
Ce i-au făcut medicii unui bolnav de COVID care a stat două luni la ATI: E una din cele mai frumoase zile Captura Youtube Euronews

Un bolnav de coronavirus care a stat în patul de la Reanimare nu mai puţin de două luni de zile a avut parte de o mare surpriză din partea medicilor, însă cadrele medicale spun că este vorba de un gest minor.

Este cazul unui bărbat în vârstă de 60 de ani, din Barcelona, diagnosticat cu COVID-19. Francisco Espana a stat la Terapie intensivă timp de 52 de zile, într-o cameră închisă şi ţinut la pat, potrivit euronews.com.

Două luni la ATI: m-am trezit brusc între patru pereți, acoperit cu pături și întrebându-mă unde mă aflu

După ce a început să se simtă mai bine, medicii l-au dus pe bărbat să vadă marea, o ieşire care i-a schimbat starea de spirit şi de care avea mare nevoie. Acţiunea face parte dintr-un program special pe care îl derulează cei de la spitalul din Barcelona.

"Este una dintre cele mai frumoase zile pe care mi le amintesc", a povestit Francisco Espana. Cât despre momentul îmbolnăvirii cu COVID, "m-am trezit brusc între patru pereți, acoperit cu pături și întrebându-mă unde mă aflu".

Medic: 10 minute în aer liber îmbunătăţesc starea de spirit a bolnavilor

Medicii spun că şi 10 minute petrecute în aer liber ajută la îmbunătăţirea stării de spirit a bolnavilor. De aceea, unii bolnavi sunt duși cu patul de spital, de un echipaj, să vadă fie și pentru câteva momente marea.
 

x close