Directorul general de la SAP, Christian Klein, a primit în 2024 cea mai mare remuneraţie din cariera sa, după ce boom-ul Inteligenţei Artificiale a dus acţiunile producătorului german de software la un nivel record, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Potrivit informaţiilor publicate joi de SAP, Christian Klein a câştigat aproape 19 milioane de euro în 2024, în creştere cu 165% comparativ cu 7,2 milioane de euro în 2023. Asta îl face pe Klein unul dintre cei mai bine plătiţi directori de companii din Germania.
Cotaţia acţiunilor SAP a crescut cu peste 130% după ce Klein a devenit CEO în 2019. Anul trecut, SAP a devenit cea mai valoroasă companie de tehnologie din Europa, depăşind producătorul de echipamente pentru producţia de cipuri ASML Holding NV. Capitalizarea bursieră a SAP a atins valori record în ultimele 14 luni şi în prezent se situează la aproximativ 335 miliarde de euro.
Cu toate acestea, remuneraţia lui Christian Klein este mică dacă este comparată cu cea a rivalilor americani. Marc Benioff de la Salesforce Inc. a câştigat o sumă totală de 39,6 milioane de dolari pentru anul fiscal 2024. De asemenea, predecesorul lui Klein, Bill McDermott, care acum conduce ServiceNow Inc., a câştigat 37,6 milioane de dolari în 2023. Compensaţia medie pentru un director de companie din indicele bursier S&P 500 a crescut cu 12,6%, până la 16,3 milioane de dolari în 2023.
Şi alţi directori de la SAP au beneficiat de o remuneraţie crescută, o dovadă a performanţelor acţiunilor companiei, în condiţiile în care opţiunile cu acţiuni reprezintă o parte semnificativă a remuneraţiilor lor. Per total, remuneraţia directorilor SAP a urcat de la 24 milioane de euro în 2023, până la 58,3 milioane de euro anul trecut.
Remuneraţia record a lui Klein vine într-un moment în care compania a acordat o creştere salarială medie de 2,4% celor 24.000 de angajaţi din Germania pentr u2025. Asta a generat critici din partea sindicatului IG Metall, care a catalogat această majorare drept insuficientă având în vedere performanţele companiei.
SAP, cel mai mare producător european de software pentru companii, este prezent şi pe piaţa din România.